"Super ofertă" la Blue Air: plăteşti un bilet dus-întors, iar compania aeriană îţi oferă numai dus

Ultima actualizare:

Aproximativ 40 de români care urmau să revină astăzi în ţară de la Viena cu o cursă a companiei Blue Air au avut parte de una dintre cele mai neplăcute surprize din viaţa lor: zborul respectiv a fost anulat. Şi asta în contextul în care toţi pasagerii aveau achitate bilete dus-întors.

„Am achitat biletul dus-întors miercurea trecută, iar lunea aceasta, la ora 5 dimineaţa, m-am prezentat la aeroport pentru îmbarcare, moment în care, dorind să achit preţul bagajelor atât pentru dus, cât şi pentru întors, am fost anunţată că zborul de întoarcere a fost anulat", a povestit pentru Adevărul Diana Gheţu Pană, unul dintre pasagerii blocaţi acum pe aeroportul din Viena.

Dorind să afle de ce nu s-a anunţat din timp suspendarea cursei de retur, răspunsul primit din partea reprezentantului Blue Air de pe aeroportul Băneasa a fost că s-a încercat contactarea sa cu o seară înainte, însă telefonnul clientei era...închis.

Pe de altă parte, restul pasagerilor care s-au îmbarcat în cursa de luni dimineaţă nici măcar cu câteva minute înaintea decolării nu au fost anunţaţi că nu mai există cursă Blue Air de întoarcere.Surpriza a fost totală pentru cei 40 de români care, astăzi, s-au prezentat pe aeroportul din Viena pentru revenirea în România.

„Compania Blue Air nici măcar nu mai are un birou de reprezentare aici, pe aeroportul vienez, au închis toate locaţiile şi nu avem de la cine să cerem informaţii", ne-a mai spus Diana Gheţu Pană. Din relatările pasagerilor blocaţi acum la Viena, se pare că nici măcar unul dintre ei nu a primit vreun telefon sau e-mail de la Blue Air prin care să li se comunice anularea cursei de retur.

Blue Air îi consideră pe pasageri mincinoşi

„Pasagerii cursei despre care vorbim au fost anunţaţi cu 14 zile înainte de data plecării că zborul de retur a fost anulat", a declarat, pentru Adevărul, Florentina Ivan, director de PR al Blue Air.

Despre situaţia celor blocaţi pe aeroportul din Viena, reprezentantul companiei aeriene susţine că aceştia au la dispoziţie două variante: fie apelează la o altă companie aeriană pentru a reveni în ţară, fie se îmbarcă într-o altă cursă a Blue Air către România. Asta în contextul în care altă cursă spre România...nu există, iar compania nici măcar nu mai are un birou de reprezentare pe aeroport.

Referitor la rambursarea banilor pentru biletele plătite de cele 40 de persoane, oficialul comapniei a precizat că pasagerii îi vor primi fie pe card, fie în numerar, de la biroul Bluer Air care funcţionează în aeroportul Băneasa.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net