Târgu-Jiu: Doar un sfert din medici s-au protejat de gripa porcină

Ultima actualizare:

    Medicul Călin Neamţ a fost printre primii care s-au vaccinat
Medicul Călin Neamţ a fost printre primii care s-au vaccinat

Din cele 3200 de cadre medicale din Gorj, 900 s-au imunizat împotriva virusului A(H1N1). Cadrele medicale din judeţ nu se înghesuie să solicite vaccinarea împotriva gripei porcine. Unii medici refuză din cauza unor probleme de sănătate, informează Adevărul.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, numărul total de cadre medicale vaccinate este  de 900. „Sunt şi medici sau asistenţi care au refuzat sau au avut probleme de sănătate, motiv pentru care nu s-au vaccinat până acum. Sfatul meu este să se vaccineze toţi pentru că este singura metodă de prevenire împotriva gripei porcine“, a declarat Elena Sfârlează, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Licsandru Elisabeta este prima asistentă din cadrul Serviciului de Supraveghere şi Control Boli Transmisibile. „Nu am dureri şi nici efecte adverse.  Noi suntem persoanele care distribuim vaccinul şi cele care intervin în ceea ce priveşte focarele de gripă“, a spus Elisabeta Licsandru.

80 % din cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă au fost receptive la vaccinare. Medicul, Călin Neamţ, spune că s-a vaccinat chiar din prima tranşă a campaniei. „Nu am avut dureri de cap şi nu am avut simptome de gripă ulterior. La început am fost reţinut deoarece nu făcusem niciodată vreun vaccin, dar mi-am dat seama că suntem cei mai expuşi îmbolnăvirii“, a declarat Călin Neamţ.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net