Taxi spulberat de o maşină plină cu tineri beţi

Ultima actualizare:

Accidentul s-a produs pe o şosea din Iaşi. Un autoturism a spulberat un taximetru, apoi a ricoşat în gardul de la marginea drumului. Cinci tineri, toţi în stare de ebrietate, au scăpat cu viaţă ca prin minune.

În maşină s-au găsit mai multe sticle de bere. Toate erau goale şi se pare că tinerii se îndreptau tot spre un bar. Sunt prieteni, aşa că aseară n-au suflat o vorbă despre identitatea şoferului.

Reprezentanţii poliţiei au precizat că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive. Cei cinci au fost duşi la spital pentru îngrijiri şi probe biologice, iar oamenii legii încearcă să afle acum care dintre ei se afla la volan.

Într-un alt accident, petrecut în Cluj, un căruţaş şi soţia lui au plecat, joi seară, la drum, după ce-au încărcat căruţa cu lemne de la pădure, deşi bărbatul era băut, iar zona extrem de periculoasă. Pe o vale abruptă, din Cluj, s-au răsturnat într-o prăpastie. Femeia a murit strivită sub grămada de lemne.

Bărbatula fost găsit lângă căruţă, strigând după ajutor. El şi soţia sa se întorceau de la munte, de la nişte cunoştinţe. Plecaseră pentru câteva lemne. Sub ele, femeia a murit strivită. Mai bine de 40 de minute au încercat medicii să o resusciteze pe femeie. În zadar.

"A fost foarte întuneric, calul i-a tras pe margine şi s-a rupt drumul cu căruţa", povesteşte un martor.

Este însă doar una din variante. Nu este exclusă nici posibilitatea ca bărbatul să fi scăpat animalul de sub control. Mai ales că părea băut bine. A fost intunbat şi dus la spital. El e în afara oricărui pericol. Când va ieşi din spital, va trebui să dea şi explicaţii privind producerea accidentului, relatează Antena3.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net