Ţepuit de puşcăriaşi cu banii de telefon

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Naivitatea i-a golit buzunarele unui pensionar din Galaţi. Cu un simplu apel telefonic, un individ a reuşit să obţină de la bărbat suma dorită.

Pensionarul Nicu Huzum (63 de ani), din Galaţi, susţine că a primit în luna iulie un telefon de la o persoană necunoscută, care s-a dat drept un nepot din partea soţiei. «„Nepotul Nicu", din partea soţiei, m-a rugat să îi încarc telefonul cu cartele în valoare de peste 250 de euro.

Gândindu-mă că Nicu este la ananghie şi are nevoie disperată de credit pe telefon, m-am conformat», a explicat omul. Câteva zile mai târziu, individul a sunat din nou.

„La câteva zile după acel telefon m-a mai sunat o dată, mi-a mulţumit şi m-a rugat să-i mai încarc cu încă 600 de lei. De-abia atunci m-am prins că este ceva în neregulă", a povestit Huzum.

În momentul în care l-a întrebat pe bărbatul de la telefon cum o cheamă pe soţia sa, individul a închis telefonul fără nici o explicaţie şi nu l-a mai sunat niciodată pe Huzum.

„M-am dus direct la Poliţie, dar, deşi poate cel care m-a fraierit va fi prins, îmi este destul de greu să cred că îmi voi recupera banii", a mai spus bătrânul. După spusele purtătorului de cuvânt al Poliţiei Galaţi, comisarul Şefan Gohoreanu, cel mai probabil cei care săvârşesc aceste fapte sunt oameni deja aflaţi în spatele gratiilor.

„Cu siguranţă, autorii acestor fapte provin din rîndul persoanelor private de libertate aflate în diferite penitenciare din ţară. Identificarea escrocilor este de cele mai multe ori imposibil de aflat deoarece aceştia folosesc pentru a suna cartele Prepay şi nu abonamente", a mai spus Gohoreanu.

Peste 40 de gălăţeni au fost înşelaţi în ultimele două luni de persoane private din libertate, care le cereau să le reîncarce cartelele telefonice.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net