Toate spitalele administrate de Primăria Capitalei vor avea detectoare de fum

Ultima actualizare:

"Vom achiziţiona prin procedură de urgenţă aparate pentru detectarea fumului, care vor fi instalate în toate spitalele administrate de municipalitate, astfel încât să preîntâmpinăm situaţii ca cele de la Maternitatea Giuleşti", a spus Victor Iovici pentru Mediafax.

Viceprimarul Capitalei a precizat că, în paralel, începând din această săptămână în toate spitalele vor fi verificate instalaţiile electrice, electronice, de gaze naturale şi oxigen, precum şi procedurile de bază în cazul incendiilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectorului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Anca Onofrei, a declarat că spitalele vechi nu au obligaţia de a avea sisteme de detectat fumul, această obligativitate fiind introdusă ulterior prin lege.

Ea a explicat că obligaţia de a avea detectoare de fum se aplică în cazul clădirilor noi, pentru a abţine autorizaţia de construcţie, însă nu şi pentru cele construite înainte de modificarea legii.

Stingătoarele şi hidranţii de la Giuleşti, verificaţi de pompieri în ianuarie

Onofrei a mai spus că pompierii verifică anual sistemele de stingere a incediilor, chiar în ianuarie fiind verificaţi hidranţii şi stingătoarele de la Maternitatea Giuleşti. Ea a precizat însă că nu se pot face controale lunar, pentru că s-ar disturba activitatea spitalelor, acest lucru fiind imposibil şi din cauza numărului mare de unităţi de verificat.

Anca Onofrei a mai spus că pompierii au fost anunţaţi despre incediul de la Maternitata Giuleşti luni, la ora 18.36, discuţia telefonică fiind de 30 de secunde. Apoi, la 18.37, a fost alertată prima echipă, care a juns la spital la 18.43, la cinci minute şi 44 de secunde de la apel.

Bebeluşii au fost scoşi de pompieri din salon în trei minute

Întrebată despre măsurile luate de personalul medical al Maternităţii Giuleşti până la sosirea pompierilor, Onofrei a spus că echipa de intervenţie a observat că era o linie de furtun trasă, însă specialiştii nu au finalizat cercetările pentru a stabili dacă funcţiona sau dacă cei din spital nu au apucat să intervină pentru că pompierii au ajuns în foarte scurt timp.

De asemenea, salvatorii au găsit fum dens şi temperaturii ridicate în salon, astfel că nu se putea intra fără echipament special, chiar clanţa de la uşa salonului era de neatins.

Patru bebeluşi au murit şi alţi şapte au fost răniţi grav în urma exploziei şi incendiului care au avut loc luni, la Maternitatea Giuleşti din Capitală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net