Celebrităţile stau ore întregi pe scaunele de machiaj pentru a se transforma din oameni obişnuiţi în personaje extraordinare şi de nerecunoscut. Johnny Depp, Helena Bonham Carter sau Benicio Del Toro se numără printre vedetele care au renunţat la aspectul uman pentru roluri de excepţie.


Benedicio Del Toro a avut şi el o schimbare dramatică, din om în vârcolac, lucru care l-a ţinut aproximativ trei ore pe scaunul de machiaj.

Specialistul care s-a ocupat de machiajul artisului Rick Baker este câştigător a şase premii Oscar. Acesta a declarat pentru „Entertaiment Weekley“ că nasul vampiresc este făcut, în acest caz, din spumă şi bucăţele de latex.


Să ajungi de la Johnny Depp la Pălărierul Nebun din „Alice în ţara minunilor“ a fost cale lungă. Actorul arată fabulos şi cu siguranţă a atras publicul chiar mai mult decât personajul principal, Alice.

Potrivit nydailynews.com, Depp ar fi pictat viziunea lui asupra personajului chiar înainte de a discuta cu regizorul producţiei, Tim Burton şi în mod surprinzător, cei doi s-au potrivit.


Tot în „Alice în ţara minunilor“ s-a remarcat şi actriţa Helena Bonham Carter care a jucat rolul Reginei de inimă roşie.

Nu este chiar de nerecunoscut, însă personajul este realizat extraordinar. Acriţa a stat pe scaunul de machiaj aproximativ trei ore pe zi pentru a ajunge la rezultatul din imagine.


Rebeca Romijn a petrecut până la nouă ore pe zi numai la machiaj pentru rolul Mystique din seria X-Men. Patru femei au acoperit-o cu vopsea şi cu solzi pe Romjin.


Ralph Fiennes este de nerecunoscut în rolul lordului Voldemort pe care l-a jucat în „Harry Potter“.

Vezi aici TOATE TRANSFORMĂRILE

 
 
Loading...