Un orfan din România născut fără braţe a fost admis la prestigioasa universitate Oxford

Ultima actualizare:

Cornel Hrişcă-Munn, acum în vârstă de 18 ani, a fost adoptat în 1992 de cuplul de britanici Ken şi Doreen Munn, după ce părinţii săi şi-au pierdut viaţa în România.

Tânărul s-a născut fără antebraţe, iar sarcini simple precum mâncatul sau spălatul îi sunt imposibile de unul singur.

În mod incredibil, însă, Cornel, pasionat la nebunie de muzică, a depăşit toate obstacolele pentru a câştiga locul secund la o competiţie naţională pentru toboşari, în 2007.

image

În septembrie 2009, el a obţinut un loc de student la facultatea de teologie şi filozofie din cadrul Colegiului Keble, ce aparţine de Universitatea Oxford.

Mama adoptivă, Doreen (67 de ani), a declarat că este încântată de faptul că băiatul de origine română, pe care l-a crescut la casa familiei din Whittington, Worcester, a reuşit un asemenea lucru, în condiţii atât de dificile.

Cornel Hrişcă-Munn - care în 2004 a primit premiul Pride of Britain, pentru activităţile sale de caritate - a înfiinţat în 2005 organizaţia The Cornel Trust, care are drept obiectiv ajutorarea copiilor fără membre din România. În timpul studiilor la Oxford, care se vor desfăşura pe parcursul a trei ani, Cornel va utiliza un dispozitiv special ataşat braţelor sale. Aparatul îi va permite să folosească un instrument de scris pentru a lua notiţe în timpul cursurilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net