Vaccinul ne apără de porcină sau ne ucide?

Ultima actualizare:

Părinţii s-au panicat joi, la primele cazuri de îmbolnăvire a două eleve care nu au intrat în contact cu persoane infectate din străinătate. La 1 decembrie, va începe campania de vaccinare, însă "mai tari" sunt zvonurile şi poveştile despre ineficienţa serului.

Un specialist în efecte secundare ale medicamentelor, dr. Marc Girard, din Franţa, spune că serul anti-porcină ar putea provoca 60.000 de decese în ţara sa, în special în rândul tinerilor, al copiilor şi al femeilor gravide.

"Este un vaccin care a fost dezvoltat în mare viteză, în condiţii care pun în pericol sănătatea publică. Acest vaccin nu este doar prost dezvoltat, nu este dezvoltat deloc!", a mai spus dr. Girard.

În statul american New York, personalul medical refuză vaccinarea, spunând că riscurile pentru sănătate sunt total necunoscute. De altfel, medicii au demarat săptămâna trecută o acţiune în Justiţie împotriva vaccinării.

Un sondaj realizat în Marea Britanie a scos la iveală faptul că nici personalul medical din Regat nu are încredere în vaccinul contra gripei porcine.

Potrivit studiului, doar una din trei persoane ar accepta să fie vaccinată, o altă treime nefiind încă decisă, iar restul răspunzând "Nu". 60% dintre cei care au declarat că nu vor să fie vaccinaţi îşi motivează decizia spunând că se tem că acest vaccin nu este sigur.

Aproximativ 25.000 de cazuri de gripă nouă s-au înregistrat până acum în această tară, iar programul naţional de vaccinare începe luni. Însă scandalul a izbucnit deja.

Reputaţi medici germani acuză guvernul de la Berlin că oficialii de prim-rang vor fi vaccinaţi cu un ser produs de compania Baxter, iar restul populaţiei cu unul de la GlaxoSmithKline.

Acesta din urmă ar conţine con­­servanţi pe bază de mercur, fiind periculoşi pentru organism. În plus, specialiştii germani a­­cu­­ză guvernul de "afirmaţii ştiin­­ţifice false": "Riscurile vaccinului sunt mai mari decât beneficiile", a declarat prof. Wolfram Hartmann.

«Cantagrip» nu se va găsi în farmacii

„Cantagrip", serul anti-porcină produs de Institutul Cantacuzino, nu se va găsi în farmacii, ci se va distribui doar în cadrul campaniei de vaccinare gratuită, care va începe la sfârşitul lunii noiembrie, potrivit directorului Centrului Naţional de Referinţă pentru Gripă, prof. dr. Viorel Alexandrescu.

Merge cu spatele de la o injecţie (Click aici pentru VIDEO)

O tânără de 25 de ani din Statele Unite suferă de o boală cumplită, care, după cum declară chiar ea, i-a distrus viitorul. Se pare că boala, numită Dystonia, s-a declanşat la zece zile după ce tânăra a făcut un banal vaccin antigripal.

Mai exact, fata are o afecţiune care îi provoacă contracţii musculare neobişnuite, atât de puternice încât nu îşi poate controla mişcările şi nu se poate deplasa fără să tremure şi să aibă spasme în tot corpul.

Medicii susţin că este vorba de o afecţiune extrem de rară, care apare la o persoană dintr-un milion. Ciudat este ca Desirée merge perfect cu spatele, ba chiar poate alerga fără probleme. Toate circuitele se dau însă peste cap când stă pe loc sau încearcă să se deplaseze normal.

Citeşte mai multe despre acest caz aici

Pesta porcină africană face ravagii la graniţa cu ruşii

Încă un pericol ne paşte, chiar lângă graniţele noastre. Pesta porcină africană face ravagii în Rusia, iar Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a anunţat ieri că boala s-a extins pe o suprafaţă de circa 2.000 km, spre nord-vestul Rusiei.

„Statele baltice, ca şi Ucraina, Belarus, Republica Moldova, România şi Bulgaria sunt direct ameninţate", a spus J. Lubroth, veterinar şef al FAO. Ultimele cazuri au fost semnalate la 20 octombrie, lângă Sankt Petersburg.

Boala atacă doar animalele şi nu afectează omul, dar nu există vaccin pentru această maladie. Preventiv, ANSVSA a luat măsurile standard care se impun, la graniţele estice şi nordice, precum şi în porturi şi vămi, deşi România nu importă carne sau porci din Rusia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net