Van Basten, aproape de a antrena AC Milan

Ultima actualizare:

"Diavolii" au început să se scufunde încă de la începutul verii, o dată cu despărţirea de brazilianul Kaka, vândut la Real în schimbul a 67 de milioane de euro.

Au urmat zece meciuri fără victorie în amicale, serie negativă fără precedent în istoria clubului. Apoi, un debut modest de sezon, cu un eşec greu de digerat, 0-4 "acasă" cu marea rivală Inter.

Liga Campionilor părea să fie "colacul de salvare" pentru formaţia patronată de Silvio Berlusconi.

Totul s-a năruit însă miercuri seară, chiar pe "San Siro", când marele AC Milan s-a predat în faţa campioanei Elveţiei, FC Zurich (0-1), irosind trei puncte vitale într-o grupă dominată de Real Madrid.

Inevitabil, presiunea apasă în primul rând pe umerii debutantului Leonardo, care şi-a început cariera de antrenor cu provocarea de a-l face uitat pe Carlo Ancelotti.

"Avem încredere atât în grupul de jucători cât şi în Leonardo. Vom continua în această formulă până la finalul stagiunii", au spus ieri oficialii milanezi, sfidând criticile venite din toate părţile.

În realitate, un nou eşec duminică, în campionat, contra lui Atalanta, i-ar putea fi fatal lui Leonardo. Liber de contract, Marco Van Basten abia aşteaptă un semn, având toate atuurile pentru a prelua banca tehnică a "diavolilor".

Olandezul e carismatic, are deja o experienţă considerabilă ca antrenor şi, mai presus de toate, e un "milanist" prin definiţie.

Cine este Van Basten

Vârsta: 44 de ani

Cluburi la care a evoluat: Ajax (1982-1987), AC Milan (1987-1993)

Echipe antrenate: Olanda (2004-2008), Ajax (2008-2009)

Palmares ca jucător: Cupa Cupelor, 3 titluri şi 3 Cupe ale Olandei, 2 Cupe ale Campionilor, 2 Cupe Intercontinentale, 2 Supercupe ale Europei, 3 titluri în Serie A, 3 Supercupe ale Italiei, campion european (cu Olanda)

Titluri individuale: 3 "Baloane de Aur" (1988, 1989, 1992), FIFA World Player (1992), o "Gheată de Aur" (1985-1986)

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net