Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii în aproape toată țara! Regiunile vizate

Ultima actualizare:

    În majoritatea zonelor țării vor fi ploi și vijelii până în dimineața alegerilor localeSursa foto: Mediafax
În majoritatea zonelor țării vor fi ploi și vijelii până în dimineața alegerilor localeSursa foto: Mediafax

Vești proaste de la meteorologi. În acest weekend, toamna își intră în drepturi, după ce toată săptămâna am avut parte de temperaturi peste cele normale acestei perioade. Avertizarea cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii a intrat în vigoare sâmbătă (26 septembrie), la ora 9.00, și este valabilă până duminică dimineață, la ora 3.00. Directorul ANM spune că s-ar putea să plouă în mai puțin de o zi cât într-o lună.

În majoritatea zonelor țării vor fi ploi și vijelii până în dimineața alegerilor locale. Cantităţile de apă vor depăşi 50...60 l/mp şi izolat 70...90 l/mp. Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.

"În zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice)", anunţă ANM, intervalul de valabilitate fiind 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00, potrivit observator.news.ro.

Vântul va sufla cu putere

"Avertizarea de cod portocaliu va intra în vigoare sâmbătă dimineață la ora 9.00 și va fi în vigoare până la duminică la ora 3.00. Vorbim de zona de munte, de Maramureș, de partea de est a Moldovei, areale din Muntenia, din Oltenia, acolo unde cantitățile de precipitații se vor situa frecvent între 50-70, la nivel izolat chiar 70-90 de litri/mp.

Vorbim de intensificări puternice ale vântului, căderi de grindină și frecvente descărcări electrice.

Pentru 24 de ore, pentru că din această noapte, de la ora 23.00 și până duminică dimineață la ora 6.00, vorbim pentru toată țara de perioade de instabilitate atmoferică accentuată, avertizate prin codul galben, interval în care vorbim de cantități de precipitații între 20 până la 35 de litri/mp. Trebuie să vorbim și de intensificări ale vântului care se vor situa în general între 55 până la 60 de km/h, în zona montană înaltă 100 - 110 km/h ceea ce înseamnă aproape 24 de ore de interval de instabilitate atmosferică accentuată, mai degrabă specifică anotimpului de vară", a spus Elena Mateescu la Antena 3.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
anul fara vara jpg
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net