Două anotimpuri în 36 de ore

Ultima actualizare:

Expresia “capriciile vremii” a devenit realitate la sfârşitul săptămânii, şocând românii. După ce vineri şi sâmbătă au fost ploi în averse, iar mercurul din termometre nu a ajuns decât izolat la 18 grade Celsius, duminică (23 august), soarele a reapărut pe cer, iar temperaturile au urcat cu elan până la 26 de grade.

Uimiţi de acest sfârşit de august, românii nu mai ştiu ce să creadă. Copiii s-au îmbolnăvit, bătrânii îşi fac cruce, iar tinerii încep să creadă în superstiţii. ”Nu-i a bună! Am plecat vineri din Bucureşti pe o ploaie şi un frig de mi-am scos toate hainele de toamnă. Acum văd că a ieşit soarele şi s-a întors vara”, se mira duminică bucureşteanul Bogdan Rizea. 

Vară, duminică, 23 august

Soarele care a recucerit duminică cerul României a scos lumea din case. Sătui de ploile din ultimele trei zile, bucureștenii au ieșit în parcuri în număr mare, aleile fiind pline. ”În sfârșit avem vreme frumoasă. Nu este bună trecerea asta bruscă de la ploaie și frig la soare și cald pentru că te îmbolnăvești mai ușor. Așa a pățit și fetița mea, care a răcit, dar acum este bine”, povestește Maria Cojocariu, în timp ce o privește pe micuța Beatrice cum se joacă mulțumită, profitând de vremea frumoasă. 

Prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog
Prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog

Vor fi până la 32 de grade Celsius

Se încălzeşte de la o zi la alta, după câteva zile de toamnă autentică, cu ploi şi temperaturi scăzute. Astăzi, cerul va fi variabil în toată ţara, iar maximele se vor încadra între 23 de grade Celsius, în unele zone din Oltenia, şi 29 de grade, în rest. Mâine, meteorologii anunţă o zi şi mai frumoasă, deşi soarele va alterna cu norii în majoritatea zonelor, iar, pe alocuri, în Moldova şi Crişana, sunt aşteptate ploi scurte. Aşadar, maximele vor atinge chiar şi 31 de grade prin Muntenia, Moldova, Banat şi Oltenia. Pe litoral, la amiază, vor fi până la 30 de grade Celsius. Miercuri, mercurul termometrelor urcă şi mai mult, astfel că maxima va fi de 32 de grade în unele zone din Muntenia şi Banat. În restul ţării, temperaturile vor fi, după-masă, între 26 şi 31 de grade. Deşi norii îşi vor mai face apariţia, soarele va fi cel care va domina cerul.

Toamnă târzie, sâmbătă, 22 august

În loc de soare de august, ploi reci de octombrie. Vreme mohorâtă și concedii stricate. Așa s-au chinuit miercuri, joi, vineri și sâmbătă românii, uimiți de avalanșa de apă rece venită din cer, care i-a făcut să își schimbe brusc garderoba. Cei aflați în concediu la mare au fost cei mai afectați, zilele de plajă fiind practic compromise. 

Cine suferă din cauza schimbărilor bruşte de temperatură


    Prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog
Prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog

Schimbările bruşte de temperatură nu sunt deloc benefice pentru organism, spun medicii. Cei mai afectaţi sunt bolnavii cronici, îndeosebi cardiacii, astmaticii şi cei care suferă de reumatism. Aceştia trebuie să fie foarte precauţi în aceste zile, în care variaţiile de presiune atmosferică sunt mari. „În cazul cardiacilor ar putea apărea durerile în piept, senzaţia de lipsă de aer, creşterea tensiunii arteriale sau palpitaţiile. Dacă aceste simptome persistă, trebuie să se prezinte la medic”, ne-a declarat prof. dr. Mircea Cinteză, specialist cardiolog. 

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net