Iarna de la sfârșitul lui septembrie. Au fost minus 8 grade Celsius

Ultima actualizare:

    Iarna din mijlocul  toamnei le-a dat  de furcă celor din  Miercurea Ciuc
Iarna din mijlocul toamnei le-a dat de furcă celor din Miercurea Ciuc

Suntem în prima lună de toamnă, dar e frig de crapă pietrele! Joi dimineață au fost temperaturi negative, iar la Miercurea Ciuc termometrele au arătat, la ora 7.00, minus 8 grade Celsius.

Şi la celelalte staţii din Harghita s-au înregistrat valori negative. La Topliţa şi Joseni au fost minus 5 grade Celsius, la Odorheiu Secuiesc, minus 3 grade, iar la staţia meteo Bucin, minus 2 grade. Minima absolută a lunii septembrie în judeţul Harghita a fost de minus 10 grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc, în 29 septembrie 1977. Vremea se va menţine răcoroasă și în următoarele zile, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Vineri, temperaturile maxime se vor situa între 18 şi 25 de grade, iar cele minime între 4 şi 14 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceaţă. De luni vin ploile, în special la munte și în regiunile sudice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
image
actualitate.net
image
actualitate.net