Ne mai așteaptă o săptămână de foc. Iată cum putem trece mai ușor peste arșiță

Ultima actualizare:

    Pe timp de caniculă trebuie să ne protejăm capulFOTO: Unsplash.com
Pe timp de caniculă trebuie să ne protejăm capulFOTO: Unsplash.com

Am ieșit din luna lui Cuptor, însă arșița nu ne părăsește. Luna august a început cu temperaturi de aproape 40 de grade, iar meteorologii nu au vești mai bune. Disconfortul termic este ridicat iar indicele temperatură-umezeală (ITU) depășește pragul critic de 80 de unități. Medicii recomandă extremă prudență pentru a nu avea probleme de sănătate.

Potrivit Administrației Naționale de meteorologie, în săptămâna 2-9 august, valorile termice vor fi mai ridicate față cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sudice şi sud-vestice.

Cât de cald va fi în această săptămână

Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, la umbră, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade Nu sunt așteptate ploi, însă este posibil ca valul de căldură să aducă vijelii, în unele zone. În București, sunt așteptate 40 de grade la umbră, zilele acestea, iar minima va fi în jurul valorii de 23 de grade.

De altfel, meteorologii spun că pe parcursul întregii luni ne vom confrunta cu temperaturi mai mari față de cele obișnuite.

Și în următoarea săptămână, temperaturile vor fi mai mari ca în mod obișnuit, în cea mai mare parte a țării și va ploua puțin. În săptămâna 16-23 august canicula persistă în jumătatea sud-vestică a țării, însă în restul teritoriului situația termică va fi apropiată de normalul acestei perioade. În ultima parte a lunii va fi tot cald, iar în zona de est se așteaptă precipitații mai abundente.

Cum ne apărăm de arșiță

Pentru că temperaturile sunt extrem de mari, medicii recomandă să evităm total ieșitul din case, după orele 10.00, până chiar după orele 18.00, iar când stăm în casă, să avem grijă să menținem o tempreatură pe cât posibil constantă.

 Specialiștii spun că este important să evităm creșterea temperaturii, acasă sau la birou, prin utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale și a surselor de căldură (aragaz, plită, etc). Ferestrele expuse la soare trebuiesc acoperite, cu draperii, jaluzele, obloane, chiar și cu banalul staniol, dacă nu există soluțiile enumerate. De asemenea, trebuie să închidem toate ferestrele atunci când temperatura de afară este mai mare față de cea din interior. Aerisiți dimineața devreme sau seara foarte târziu, utilizând curenți de aer. De asemenea, este bine ca aerul condiționat să fie reglat la 5 grade sub temperatura ambientală.

În cazul în care ieșiți din casă, purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare.

Hidratarea este esențială

Medicii ne reamintesc să avem grijă la hidratare. ”Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă sau sucuri naturale de fructe sau ceaiuri calduţe (soc, muşeţel, urzici), neaşteptând apariţia senzatiei de sete, adică un pahar la 15-20 minute. Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, rosii) sau iaurt (echivalentul unui pahar de apă), mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produse cu valoare calorică mică. Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase ) în cantitate mare întrucât sunt diuretice. Evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi, în special de origine animală. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează si vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei”, a explicat Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar în medicină de urgență.

Medicul mai spune că, dacă apar manifestări legate de expunerea la căldură (crampe de căldură, insolaţie, epuizarea termică) trebuie să punem în aplicare următoarele reguli pe care ar trebui să le știm cu toții:

1. Repaus într-un spaţiu umbrit şi răcoros.

2. Consum de lichide: apă, sucuri de fructe, ceaiuri, iaurt.

3. Scăderea temperaturii corpului (prin udat si ventilat).

4. Activitatea fizică se reia doar după câteva ore.

Dacă manifestarile nu dispar rapid sau se agravează sunați la 112 sau, dacă puteți, îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată Unitate de Primire a Urgenţelor.

Copiii și vârstnicii, cei mai afectați de caniculă

”Copiii sunt primii afectați”, a mai precizat Ciuhodaru, însă, ”cei mai expuşi sunt cei ce petrec mult timp în spaţii deschise: în zone de agrement, pe litoral, la piscină sau la iarbă verde, cei ce muncesc în soare, vârstnicii cu patologie asociată cardiovasculară, respiratorie sau neurologică, persoanele obeze, pacienți cu afecțiuni metabolice”.

Specialiștii mai spun că, temperaturile crescute chiar şi pe durata nopţii duc la apariţia epuizării termice, iar, nedecelată şi netratată la timp aceasta evoluează spre forme clincice severe ce pot merge până la şoc termic şi deces.

Citește și:Căldura a devenit greu de suportat! Iată 4 măsuri care îţi salvează viaţa pe caniculă

Canicula ne rupe la buzunare - FOTO

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net