Ploi, ninsori și viscol până joi la prânz

Ultima actualizare:

    Scoateți hainele groase din dulap!
Scoateți hainele groase din dulap!

Iarna începe să-și intre în drepturi, puțin câte puțin. De marţi, temperaturile au scăzut, ploile au cuprins toată țara, iar la munte au pus stăpânire lapovița și ninsoarea. De la meteorologi avem, în continuare, vești proaste.

Astfel, aceștia au emis marţi o informare de ploi, ninsori şi viscol, valabilă în toată ţara, până mâine, la ora 12.00. Prin urmare, în jumătatea de sud va ploua, mai ales sub formă de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, în special, în Muntenia și Dobrogea, 40...50 l/mp. La joi noaptea, trecător, în Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte. Vântul va prezenta intensificări în sud-estul teritoriului, unde viteza la rafală va depăși temporar 55...60 km/h. La munte, vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă și mai ales în zona înaltă rafalele vor fi de peste 70...80 km/h, viscolind ninsoarea.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net