Zi de doliu în Slovacia în memoria victimelor masacrului de la Bratislava

Ultima actualizare:

Joi, între orele 08.00 şi 18.00, steagurile vor fi coborâte în bernă în amintirea victimelor din Devinska Nova Ves, relatează Agerpres.

Ziua de doliu a fost decretată de guvern în şedinţa extraordinară de marţi.

Ura faţă de ţigani, în spatele atacului armat din Bratislava - FOTO

Măcel în plină stradă: Un drogat a împuşcat zeci de persoane!

Miercuri, în catedrala Sf. Martin din Bratislava a avut loc o slujbă de comemorare, la care a asistat şi premierul Iveta Radicova. În predica sa, arhiepiscopul Bratislavei, Stanislav Zvolensky, a arătat că Slovacia se confruntă acum cu întrebarea dacă masacrul a fost un incident izolat sau o manifestare a unor cauze mai profunde şi mai grave din societate.

Masacrul s-a soldat cu opt morţi, între care atacatorul, Lubomir Harman /48 de ani/, şi o familie de romi, alte 15 persoane fiind rănite.

Atacul sângeros de luni a zguduit Slovacia, oficialii lăsând deschisă şi posibilitatea ca el să fi fost motivat rasial.

Opt răniţi erau în continuare spitalizaţi marţi, doi dintre ei, printre care şi un cetăţean ceh în vârstă de 33 de ani, fiind în stare gravă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net