Vedeta Antena Stars Bianca Sârbu a trecut prin chinuri de neimaginat. A primit multe lovituri de la viață, dar a reușit să treacă cu bine peste ele. I-a murit soțul și a rămas cu doi copii, după care a fost diagnosticată cu cancer de piele. Nu s-a lăsat însă doborâtă, ci a luptat cu toată înverşunarea.


Bianca Sârbu (40 ani) este actriţă și cântăreață la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” și ex-concurentă la emisiunea „Te cunosc de undeva”, iar acum prezintă “Agenția VIP”, la Antena Stars, alături de Cristi Brancu. Luni, 12 martie, ea a avut parte de o mare bucurie, căci și-a serbat ziua de naştere la deschiderea unui magazin de cosmetice, în Afi Cotroceni Ploiești, în prezența proaspătului ei soț, Bogdan, și a mai multor colegi de breaslă. Printre aceştia s-a numărat Maria Buză, Annes, Adriana Bahmuțeanu și Diana Munteanu.

dsc_3522.jpg

Bianca Sarbu, Antena Stars, Teatrul de Revista, tragedie, vaduva, cancer de piele, operatie, eveniment, Bianca Sarbu s-a recasatorit
Cei doi s-au căsătorit în ianuarie 2018

Şi, la schimbarea prefixului, căci a împlinit 40 de ani, Bianca a primit un tort de la organizatori, îmbrăcat în marțipan, cu un microfon pe el, cu toţii ştiind pasiunea pentru muzică a sărbătoritei. Copleşită de emoţii, ea a povestit că a trecut prin momente extrem de grele din cauza cancerului de piele şi că a fost operată de medicul Ioan Lascăr. Ea chiar a ţinut să spună că nu a suferit o intervenţie estetică, ci una care i-a salvat viaţa. "Dragilor, nu m-am operat la nas. Am fost diagnosticată cu cancer de piele. M-am operat de două ori. Faptul că era pe față a fost cumplit, dar în două luni am fost pe picioare. Acum nu urmez nici un tratament. A scos tot, mi s-a luat piele de pe obraz şi s-au acoperit zonele afectate. Am trecut prin multe, de-asta spun că nu se știe câte lovituri primești de la viață", a declarat Bianca Sârbu. Și azi i se mai văd pe chip urmele intervenției chirurgicale, dar artista se bucură că este sănătoasă.

dsc_3582.jpg

Bianca Sarbu, Antena Stars, Teatrul de Revista, tragedie, vaduva, cancer de piele, operatie, eveniment, Bianca Sarbu s-a recasatorit
Bianca Sârbu poartă pe chip semnele suferinţei

S-a căsătorit în ianuarie 2018 cu un coleg

Actriţa pe care o vedeţi aproape în fiecare seară prezentând, alături de Cristi Brancu, emisiunea ”Agentul VIP”, a trecut prin mari necazuri. În urmă cu cinci ani, Marian Sârbu, primul soţ al artistei, a murit pe scenă, în urma unui infarct, chiar în braţele artistei. Erau colegi la Teatrul ”Constantin Tănase”, dar aveau şi o trupă cu care cântau la diverse evenimente. Tragedia a avut loc la o petrecere: “Am plecat să cântăm la o nuntă şi ne-am întors la o înmormântare, la înmormântarea soţului meu”, povestea Bianca, rămasă văduvă la numai 34 de ani. În ianuarie 2018, Bianca s-a căsătorit cu Bogdan Romanescu (28 de ani), coleg cu ea în trustul Intact. La evenimentul de la Ploieşti au venit împreună şi s-au comportat ca doi “porumbei”.

Loading...