EXCLUSIV Tatăl Andreei Bălan: "Keo nu o merita pe fiica mea"

Ultima actualizare:

    Săndel Bălan
Săndel Bălan

După ce miercuri Keo s-a decis şi a declarat că o iubeşte pe Misty, Sândel Bălan a făcut în cadrul emisiunii Click! de la Prima Tv de joi seară o serie de declaraţii în exclusivitate cu privire la acest subiect, dar a şi povestit cum a decurs prima sa întâlnire cu noul iubit al Andreei, americanul Michael.

Săndel Bălan crede că relaţia dintre Keo şi fiica sa Andreea s-a încheiat imediat după ce cei doi s-au despărţit şi nu crede că mai este posibilă vreodată o împăcare între ei.

"Problemele dintre Keo şi Andreea s-au încheiat acum 5 luni când ei s-au despărţit. Ce face el cu domnişoara Misty este treaba sa. Mai sunt detalii adminstrative legate de casă de pus la punct, dar atât. Andreea nu este interesată de ceea ce se petrece în viaţa lui. În 8 ani ea a încercat să-şi întemeieze o familie, dar a decis să se despartă de el pentru că în ultimul an a constatat că este înşelată şi minţită. A fost foarte greu şi pentru ea si pentru noi ca părinţi. Oricum noi cu Keo nu am avut o relaţie foarte apropiată. Ne-am întâlnit de câteva ori doar, oricum Keo nu o merita pe fiica mea. Când iubita ta munceşte şi câte 12 ore pe zi şi tu te vezi cu altele, nu e ok. Nu îi port ranchiună însă pentru cele întâmplate, dacă ar fi să ne vedem şi mă salută, o să-i răspund", a spus tatăl Andreei Bălan în intervenţia telefonică.

În ceea ce priveşte noua relaţie a fiicei sale, Sândel Bălan se declară încrezător că americanul ar putea fi bărbatul perfect pentru Andreea. "Ne-am întâlnit în Bucureşti cu Michael în timpul unei vizite a acestuia. Este un bărbat educat şi am observat că se înţelege foarte bine cu fiica mea. Cred că s-ar putea să fie o relaţie foarte frumoasă între ei doi şi văd un viitor comun".

image
image
image
image
image
image
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
banner Vladuta Lupau png
image
actualitate.net
image
actualitate.net