Lăzăruţ s-a întors la nepotul lui Brâncuşi

Ultima actualizare:

Raluca Lăzăruţ şi Vlad Brâncuşi s-au despărţit la începutul acestui an, de comun acord, fără reproşuri, resentimente sau rufe spălate în public. Pentru vedeta de la Antena 1 a urmat o perioadă tumultuoasă, relaţia cu binecunoscutul „crai" Codin Maticiuc bulversând-o total.

În tot acest timp, însă, Raluca şi Vlad au rămas în relaţii amiabile şi, semn că legătura dintre ei este una puternică, cei doi au continuat să vorbească, zilnic, la telefon: „Este cel mai bun confident al meu. Ne cerem tot timpul sfatul, iar în weekend ne vom întâlni şi vom merge la tăierea moţului unui băiat pe care l-am botezat împreună, anul trecut", a povestit Raluca, la filmările emisiunii „Conferinţa de presă" (Antena 2).

În ciuda profundei relaţii de prietenie, fosta vedetă Playboy a evitat să dezbată cu Vlad eşecul său sentimental cu Codin Maticiuc. Cu toate acestea, nepotul lui Brâncuşi pare dispus să o ierte pe cea alături de care şi-a petrecut patru ani de viaţă şi îşi făcuse planuri de însurătoare. Rămâne de văzut dacă şi Raluca va considera că ciorba reîncălzită are un gust bun.

Raluca: «Eu și Codin am fost când prieteni, când iubiți!»

Sinceră din fire, Lăzăruț recunoaște că până și ea are semne de întrebare referitoare la scurta poveste de dragoste pe care a trăit-o alături de Codin Maticiuc. „Nu doresc să divulg motivele separării, e mai bine să le știm doar noi. Eu și Codin am avut o relație destul de ciudată. Am petrecut câteva weekenduri la mare, împreună, dar am fost când prieteni, când iubiți", a mărturisit Raluca.

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net