Cursa de Formula 1 din Austria a fost presărată de incidente tehnice, dar și de penalizări din cauza încălării regulamentului. Deținător al titlului mondial, Lewis Hamilton (Mercedes) a fost declasat după calificări și sancționat cu 5 secunde după un incident de cursă.


Pauza competițională mai lungă decât de obicei i-a cam scos din mână pe piloții de Formula 1. Așa se explică și cele nouă abandonuri înregistrate în prima cursă din ediția 2020 a Campionatului Mondial de Formula 1, desfășurată pe Red Bull Ring din Spielberg (Austria).  
Cum și temperatura a fost foarte ridicată, unele monoposturi n-au rezistat până la final. Printre problemele cu care s-au confruntat piloții se numără cele de natură electronică, dar și ale sistemului de frânare. Și mai rău era să o pățească Kimi Raikkonen, al cărui pneu dreapta-fața s-a desprins din monopost, zburând prin fața mașinii lui Sebastian Vettel! Din fericire, incidentul n-a avut urmări.

Așa se face că din 2010 nu s-a mai întâmplat ca la o singură cursă să se înregistreze nouă abandonuri. Ceea ce nu reprezintă, totuși, un record pentru istoria recentă a „Marelui Circ”, acela datând din 2008, de la Marele Premiu al Australiei, la care n-au izbutit să treacă linia de sosire 13 (treisprezece) monoposturi! Dacă ne referim la istoria de 70 de ani a Formulei 1, atunci Marele Premiu de la Monte Carlo din 1996 deține recordul absolut de abandonuri. Atunci, când numai 3 piloți au izbutit să termine (Panis, Coulthard și Herbert), iar 7 dintre cei 21 au fost clasați. Tot în Principat, dar în 1966, 4 monoposturi trecuseră linia de sosire, iar numai acestea au ocupat un loc în clasament. 

Lewis Hamilton, sancționat de două ori

Deținător al titlului mondial, Lewis Hamilton a terminat cursa pe locul 4. În urma unei plângeri făcută de Red Bull,  britanicul a fost retrogradat trei locuri pe grila de start fiindcă nu a încetinit când s-a fluturat steagul  galben în repriza a treia a calificărilor. Hamilton n-a fost cuminte nici în timpul cursei. Ajuns pe locul 2, în urma colegului său de  la Mercedes, Valtteri Bottas, cel care a și câștigat, el a acroșat monopostul lui Alexander Albon, care, echipat fiind cu pneuri soft, îl depășise... Hamilton a fost penalizat cu 5 secunde, terminând pe 4. Ceea ce nu i-a fost de mare folos lui Albon, care a abandonat. O penalizare de 5 secunde i-a fost aplicată și mexicanului Sergio Perez, care era să provoace un accident la ieșirea de la boxe. 

Podiumul la Marele Premiu al Austriei a fost ocupat de Valtteri Bottas (Finlanda / Mercedes) 1h 30:55,530, Charles Leclerc (Monaco / Ferrari) la 2,700 și Lando Norris (Marea Britanie / McLaren) la 5,491.  

Grand Prix - Austria 2020

Abandonuri:
12. Daniil  Kvyat (Rusia / Alpha Tauri) turul 67
13. Alexander Albon (Thailanda / Red Bull Racing) turul 67
FL. Kimi Raikkonen (Finlanda / Alfa Romeo Racing) turul 53
FL. George Russell (Marea Britanie / Williams) turul 49
FL. Romain Grosjean (Franța / Haas F1 Team) turul 49
FL. Kevin Magnussen (Danemarca /Haas F1 Team) turul 24
FL. Lance Stroll (Canada / Racing Point F1 Team) turul 20
FL. Daniel Ricciardo (Australia / Renault) turul 17
FL. Max Verstappen (Olanda / Red Bull Racing) turul 11 

 
 
Loading...