Valurile stârnite de confesiunile fostei campioane mondiale la gimnastică, Maria Olaru, în cartea sa autobiografică „Preţul aurului. Sinceritate incomodă” au continuat. După ce a povestit despre bătăile primite în timpul antrenamentelor de la diverşi antrenori, Maria Olaru dezvăluie acum şi la ce tratamente umilitoare era supusă de Octavian Bellu şi Mariana Bitang.


„Miercuri, pe 19 ianuarie 1994, eram încă la lot. Am plecat la sală. M-am încălzit: am început cu bârna, am mers destul de binişor. La sol, nu prea. A ţipat domnul Forminte la mine. La paralele am mers prost, a ţipat iar la mine Forminte, însă nu am ce să fac, asta e viaţa. La forţă mi-a venit să plâng, dar nu am plâns. Mi-a tras o palmă domnul Bellu şi a început să mă doară maxilarul”, a scris Maria Olaru în carte, conform „Gazetei Spoturilor”.

16-sport-coperta-carte-olaru.jpg

Cartea autobiografică a Mariei Olaru, „Preţul aurului. Sinceritate incomodă”, va fi lansată sâmbătă, 4 iunie, la Bookfest. Preţul ei este de 39 de lei.

 

Click! a cerut părerea unui psiholog pentru a afla cum afectează emoţional un copil un astfel de comportament. „Impactul şi efectele agresiunii fizice şi verbale asupra unui minor reprezintă o puternică traumă pentru orice copil care se confruntă cu un comportament agresiv din partea unei persoane care recurge la metode coercitive sub pretextul obţinerii unor performanţe. Din această perspectivă avem de-a face cu un cuplu agresor-victimă, agresorul fiind antrenorul care, într-o astfel de situaţie, nu are nici o scuză, deoarece victima, minor fiind, lipsit de apărare şi venit dintr-un mediu familial ostil sau nu, trebuie să suporte gesturile agresive, gesturi ce lasă urme adânci în sufletul copilului, care se simte umilit, neînţeles. Acest lucru va conduce, la un profund dezechilibru emoţional, scăderea stimei de sine, a încrederii în sine, teama de relaţionare cu colegii sau prietenii, determinând copilul să preia această modalitate de exprimare în relaţiile cu ceilalţi. A fi într-o poziţie de autoritate nu dă dreptul nimănui să apeleze la metode aemănătoare dresorilor de animale”, a explicat, pentru Click!, psihologul Ilie Marinescu.

Mariana Bitang le spunea „vaci medaliate”

16-sport-psiholog-ilie-marinescu.jpg

Ilie Marinescu, psiholog

 

În aceeaşi carte care va fi lansată sâmbătă, la Bookfest, este pomenit şi un incident cu Mariana Bitang, recunoscută prin limbajul său la adresa fetelor. “Avea doamna Mariana un umor cu totul special. Ne alinta cu adjective duios-matern, precum «frumoaselor», «deşteptele mele dragi», «prinţeselor». Doar că nu ştiu ce alchimie a sălii le metamorfoza. Ajungeau să sune în urechile mele cu totul altfel: «imbecile», «cretine», «ţărănci», «cutre», «hahalere». La singular, obişnuitele complimente apreciative precum «deşteaptă», «talentată», «graţioasă» ajungeau, după acelaşi mecanism fantastic al sălii, descins parcă din Twin Peaks, să-mi sune ca «dobitoacă», «tâmpită», «idioată», «indolentă», «proastă». Repertoriul reflectat şi amplificat de pereţii sălii mai conţinea formula magică: «vaci medaliate», cu variantele mai scurte «vită» sau (ca să nu se simtă vreuna dintre noi discriminată!) «vite».”, a scris Olaru în cartea sa, conform „Gazetei Sporturilor”.

Psihologul trage un semnal de alarmă asupra traumelor cu care au rămas fetele

16-sport-mariana-bitang-mfx-.jpg

Mariana Bitang avea în grijă bârna, la lot
Foto: Mediafax

 

„Folosirea unui limbaj din partea antrenorului de genul «fără mine nu vei reuşi», «meriţi palma primită pentru că nu ai făcut ce am zis», are ca scop crearea unei relaţii de dependenţă între victimă şi agresor, astfel încât agresorul îşi exprimă superioritatea şi îşi satisface nevoia de putere”, a mai explicat pentru Click! psihologul Ilie Marinescu. El trage şi un semnal de alarmă: „Toate aceste traume suferite de un minor conduc la o totală neîncredere în propriile capacităţi fizice sau psihice, la culpabilizarea că «nu e prea bun», iar ca adult să-şi abuzeze propriul copil sau părinţii, să aibă probleme de ordin fizic prin sechelele rămase din lovituri sau probleme emoţionale, cum ar fi anxietatea, depresia, tulburări de stres post-traumatic, abuz de substanţe, impulsivitate, probleme sexuale”, a încheiat psihologul Ilie Marinescu.

În iulie 2008 se înţelegeau bine

17-presedinte-.jpg

Maria Olaru şi Octavian Bellu, la premierea fostelor campioane din gimnastică
Foto: Mediafax

 

Neînţelegerile dintre Maria Olaru şi Octavian Bellu sunt de dată relativ recentă. În 2002, la scurt timp după retragerea ei din activitate, Maria a asistat din postura de ziarist la Campionatele Mondiale individuale de la Debrecen şi relaţiile dintre ei erau normale, ca între un antrenor şi fosta sa elevă. La fel de naturale şi normale erau relaţiile dintre ei şi în 2008, atunci când Bellu şi Olaru au stat unul în faţa celuilalt la poza de grup de după decorarea, de către preşedintele Traian Băsescu, a marilor campioane ale gimnasticii româneşti şi a antrenorilor lor. Poate tocmai de aceea, Octavian Bellu a şi evitat să-i dea un răspuns tranşant fostei sale eleve: „Nu fac nici un comentariu, că m-am mai lansat în comentarii la alte cărţi înainte care au făcut astfel de revelaţii, după care discutând cu persoana respectivă n-a spus, n-a făcut, n-a scris, a fost interpretat. Aşa poate să mă întrebe dacă mi-am bătut fata sau i-am dat o palmă la fund când avea şase ani. Mie mi se pare puţin bizar, că acum când gimnastica trece prin momentele prin care trece apare o astfel de carte. De ce n-a apărut acum 10 ani? Eu vreau să văd cartea, a mai fost o carte în care după ce s-au spus nu ştiu câte bazaconii scria la sfârşit: Această carte este un pamflet”, a declarat Octavian Bellu pentru republica.ro.

Pe podium, la cel mai mare succes

16-sport-ap_00092103708.jpg

Simona Amânar, Andreea Răducan şi Maria Olaru au ocupat, în 2000, un podium 100% românesc
Foto: Mediafax

 

Maria Olaru a fost parte din succesul colosal obţinut de gimnastica feminină românească la Jocurile Olimpice de la Sydney, acolo unde toate cele trei românce calificate în finala de la individual compus au ocupat podiumul. Atunci, aurul a fost cucerit de Andreea Răducan, argintul de Simona Amânar, iar bronzul de Maria Olaru. Din păcate, greşeala medicului Ioachim Oană, care i-a administrat o pastilă de nurofen Andreei Răducan, substanţa fiind interzisă atunci, i-a furat gimnastei aurul cucerit de o manieră excepţională. Drept urmare, noua campioană a fost Amânar, iar vicecampioană a fost Maria Olaru. Din păcate, deşi atunci păreau de nedespărţit, lucrurile s-au schimbat odată cu trecerea timpului. Conform unor surse Click!, în ultimii ani, Maria Olaru a devenit destul de distantă faţă de majoritatea fostelor ei colege de generaţie, cu care evită să se mai întâlnească, aşa cum o făceau pe vremuri.

 

 
 
Loading...