Ana-Maria Popescu Brânză și alți sportivi de la spadă, testați pentru Covid-19

Ultima actualizare:

    Ana-Maria Popescu Brânză a fost testată  și se află la autoizolare, acasăFoto: EPA-EFE
Ana-Maria Popescu Brânză a fost testată și se află la autoizolare, acasăFoto: EPA-EFE

Federaţia Română de Scrimă a anunţat, astăzi, că sportivilor români care au participat în această lună la etapa de Cupa Mondială de spadă de la Budapesta li s-a cerut să se autoizoleze la domiciliu şi să fie testaţi pentru depistarea Covid-19. Printre aceștia se află și Ana Maria Popescu Brânză, ocupanta locului 1 în clasamentul mondial individual. Măsura a fost luată după ce unii concurenţi sud-coreeni şi chinezi au fost găsiţi infectaţi cu coronavirus. Numele acestora n-au fost, însă, divulgate.

La etapa de Cupa Mondială de la Budapesta România a fost reprezentată, pe lângă Ana-Maria Popescu, care a ocupat locul 17, de Greta Vereș, Bianca Benea, Claudia Năboiu, Alexandra Predescu, Adela Danciu, Amalia Tătăran și Raluca Sbârcia, respectiv de Adrian Dabija, Mario Persu, Adrian Szilagyi, Victor Vîlceanu, Alin Mitrică, Mihail Oprea, Daniel Gavriluț, Liviu Dragomir, Alin Sbârcia și Lucian Ciovică.  Ca urmare a pandemiei cu Covid-19, Federația Internațională de Scrimă a suspendat activitatea internațională și a cerut Comitetului Olimpic Internațional să prelungească perioada de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.Iată comunicatul transmis de forul național: “Federaţia Internaţională de Scrimă a notificat azi, Federaţia Română de Scrimă şi toate forurile naţionale care au avut reprezentanţi la Cupa Mondială de spadă de la Budapesta, între 6 și 8 martie 2020, că mai mulţi scrimeri sud-coreeni şi chinezi care au concurat în Ungaria au fost testaţi pozitiv la virusul Covid-19. Sportivii au fost testaţi la întoarcerea în Asia dar, conform comunicatului primit de la FIE, numele acestora nu a fost dezvăluit, precizându-se că cei mai mulţi dintre aceştia sunt asimptomatici.În consecinţă, în regim de urgenţă, Federaţia Română de Scrimă a notificat sportivii care au participat pentru România la acestă competiţie. La Budapesta au fost prezenţi 17 sportivi români: 7 spadasine şi 10 spadasini. Alături de ei au făcut deplasarea şi 6 tehnicieni.Acestora le-a fost transmisă recomandarea Federaţiei Internaţionale de Scrimă care le-a indicat tuturor celor care au participat la Cupa Mondială de la Budapesta, feminin sau masculin, următoarele:- să intre de urgenţă în autoizolare la domiciliu- să se testeze împotriva virusului COVID -19-să acorde atenţie simptomelor în familiile lor, prietenilor şi persoanelor din anturaj, în special a celor în vârstă care au şi alte probleme de sănătate”, se arată în comunicatul forului.Federaţia a precizat că a recomandat tuturor celor 23 de persoane care au făcut deplasarea la Budapesta să anunţe telefonic Direcţia de Sănătate Publică.Federaţia Română de Scrimă a luat act de situaţia naţională încă de săptămâna trecută, respectă hotărârile autorităţilor şi a oprit din 9 martie 2020 toate competiţiile de pe teritoriul României. Din 12 martie 2020 au fost întrerupte şi antrenamentele comune la nivelul loturilor olimpice şi naţionale, precum şi la CNOPT, CNOPJ, BOPJ. Tuturor componenţilor loturilor de mai sus li s-a modificat şi adaptat planul de pregătire astfel încât să poată fi făcută individual, acasă, sub directa îndrumare a antrenorilor. Medicii loturilor verifică telefonic starea de sănătate a tuturor sportivilor şi o prezintă antrenorilor. Tehnicienii informează conducerea FR Scrimă asupra stării de săntate şi a stadiului pregătirii. Menţionăm că starea de sănătate a tuturor scrimerilor din loturi este foarte bunăFR Scrimă

La puțin timp după apariția comunicatului FRS, Ana-Maria Popescu Brânză a avut următoarea reacție pe Facebook: ”Dragilor, având în vedere ultimele noutăți, materialele din presa sportivă și dată fiind situația actuală, țin să vă anunț că atât eu, cât și colegele din lotul național și cei din echipa tehnică suntem bine. În cursul zilei de astăzi am fost informați de către @FIE- International Fencing Federation de cazul sportivilor asiatici testați pozitiv pentru COVID-19. Deși suntem adversari pe planșă, în aceste momente le transmitem gânduri bune și refacere rapidă. Am urmat cu strictețe recomandările @Federatia Romana de Scrima și am contactat #DSP - eu am fost mai puțin norocoasă și n-am prins un apel telefonic, dar am trimis e-mail și voi insista în perioada imediat următoare deși sunt convinsă că sunt solicitați peste limită! De când am revenit în țară, am decis să rămân în casă, cu foarte mici excepții. Deși n-am prezentat niciun simptom până în acest moment și pe toată perioada competiției de la Budapesta nu am intrat în contact direct cu vreunul dintre sportivii în cauză, am hotărât că așa este mai sănătos, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Nu voi vorbi mai multe despre subiect. Vă rog doar să aveți grijă de voi și nu numai.Să ne revedem sănătoși și zâmbitori”.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net