Aflată în izolare, acasă, stelista Ana-Maria Popescu Brânză continuă să se antreneze cu spor. Iar în pauze mai postează pe rețelele sociale și face haz de necaz. Campioana olimpică a scris, de pildă, că în scrimă regulamentul obligă sportivii să poarte mască și mănușă. Și că astfel acest sport va deveni popular pe timp de pandemie...
Iată mesajul postat de spadasină în 2 mai:
”Pentru că de două zile primesc necontenit această imagine pe diverse căi, zic să continuăm seria "haz de necaz". Să vedeți ce sport popular o să devină scrima cu "ocazia" acestei pandemii.
La drept vorbind, pe noi ne obligă regulamentul să respectăm cu sfințenie recomandările de care tot auzim în ultima vreme și o să vă explic imediat:
- fără mască... nu te primește nici la controlul armelor
- fără mănușă... nu te lasă arbitrul să începi asaltul️
- dacă nu păstrezi distanța în asalt... riști să ți-o iei în freză
- de spectatori nu-i cazul să ne facem griji... oricum nu se înghesuie nimeni la competițiile de scrimă.
Acestea fiind zise, am rezolvat problema... #stămacasă în continuare și ne antrenăm cu spor până sare și ultima placă de parchet.
* acesta este un pamflet și v-aș ruga să-l tratați ca atare și (musai) să nu uitați de zâmbet.
Să ne bucurăm de weekend”