Cea mai mare surpriză a Jocurilor Olimpice: o specialistă la snowboard a ieșit prima la Super G

Ultima actualizare:

    Surprinzatorul podium al probei de Super G de la JOFOTO: EPA
Surprinzatorul podium al probei de Super G de la JOFOTO: EPA

Cea mai mare surpriză a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeongchang a fost înregistrată azi, în proba de Super G. Titlul a fost cucerit de cehoaica Ester Ledecka, campioană mondială la snowboard și care se înscrie în concursurile de schi alpin doar pentru antrenament.

"Atunci când iau startul, vreau să dau tot ceea ce am mai bun. Ideea este să cobor cât mai rapid muntele, atât la schi alpin cât şi la snowboard. Însă este adevărat că e o mare surpriză. Am crezut că este o eroare de cronometraj. Însă toată lumea în jurul meu, în tribune, striga, iar eu mi-am spus: totul este adevărat"', a explicat Ester Ledecka la conferința de presă ce a urmat incredibilului succes. Plecată în cursă în plutonul schioarelor care nu aveau pretenții la podium, Ledecka a surprins pe toată lumea, cu rezultatul ei, mai bun cu o sutime de secundă decât al austriacei Anna Veith. Aceasta era deja considerată campioană, așa că deja fusese felicitată de președintele CIO și dăduse câteva declarații din postura de câștigătoare.

Prima mea reacţie a fost: ‘Este aşa ceva posibil?’. Apoi a apărut Ester. Pentru că este practicantă de snowboard nu ştiam cât de puternică este. Merită victoria, o felicit”, a avut totuși puterea să spună Veith.

Ester Ledecka s-a declarat surprinsă de propria sa prestaţie într-un sport în care nu este specialistă, principala sa disciplină sportivă fiind snowboardul. “Nu ştiu ce s-a întâmplat”, a spus ea, precizând încă o dată că iniţial a crezut că rezultatele de pe tabelă sunt incorecte. “Credeam că vor mai adăuga vreo două secunde la timpul meu. Aşteptam asta. Am văzut-o pe mama. Ne uitam una la cealaltă şi nu înţelegeam. Probabil am fost singura sportivă din snowboard de acolo. Pe celelalte fete probabil era multă presiune. Eu încercam doar să fac o cursă cât mai bună”, a declarat Ledecka. Ea se pregătește acum să ia startul în prova în care e specialistă, cea de snowboard.


    Lebecka va trece de pe schiuri pe placa de snowboardFOTO: EPA
Lebecka va trece de pe schiuri pe placa de snowboardFOTO: EPA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net