Crina Pintea le dăruieşte apropiaţilor măști cusute chiar de ea

Ultima actualizare:

    Crina Pintea confecționează măști de protecție pe care le oferă apropiațilorFoto: Gabriela Perianu
Crina Pintea confecționează măști de protecție pe care le oferă apropiațilorFoto: Gabriela Perianu

Componentă a echipei de handbal a României, Crina Pintea (30 de ani) n-a stat degeaba în perioada de izolare impusă de pandemia de COVID-19. Pe lângă faptul că s-a antrenat acasă, pe cont propriu, jucătoarea din Podu Turcului a început să confecționeze măşti de protecţie, pe care le oferă celor dragi, împreună cu alte mici cadouri şi un mesaj emoţionant. Pintea va evolua în aceste zile, la turneul final al Cupei României, pentru CSM București.

Clubul din Capitală a scris pe site-ul oficial despre inițiativa jucătoarei sale. „Este una dintre cele mai bune handbaliste din lume. Palmaresul său este unul de invidiat, dar nu despre palmaresul său şi nici despre handbal nu vrem să vorbim acum. Dacă pe terenul de handbal îşi domină adversarele şi luptă cu o dârzenie ieşită din comun, izvorâtă probabil din destinul ei de gladiator modern, în viaţa de zi cu zi e o persoană extrem de sensibilă şi de altruistă. De câteva zile îşi surprinde prietenii cu mici cadouri, însoţite de câte o scrisorică cu efect de motivaţie, cadouri create chiar de ea sub un brand, să-i spunem foarte interesant: #handbal cu inima!”.Crina Pintea a spus că inţiativa sa a apărut în urma unei discuţii cu câţiva prieteni, cusutul măştilor fiind de fapt o provocare. „Am învăţat să cos măşti studiind pe internet”, a spus Crina Pintea, citată de site-ul oficial al CSM.Iată conținutul scrisorii pe care Crina Pinteao expediază prietenilor alături de masca făcută de ea:„Bună!Înainte să ieși din casă, vreau să împărtășesc cu tine câteva gânduri. Și în handbal, ca și în viață, se întâmplă să fii dezorientat. Foarte rar, dar se întâmplă. Sunt acele momente în care care te găsești la înghesuială. Ai patru perechi de mâini care trag de tine în patru direcții diferite. Ai brațe care încearcă să-ți blocheze vederea și ai degete care trag să-ți fure mingea. Pur și simplu te simți fără direcție. Și cauți cu privirea un ajutor, un reper.De ceva timp mi se pare că așa se simte perioada aceasta. Realitatea s-a răsturnat de când cu noul virus și acum pare că nimeni nu știe ce se întâmplă exact. Ce e bine și ce e rău. Ce funcționează și ce nu. În ce direcție trebuie să ne mișcăm. Azi, lucrurile par la fel de neclare ca în cele mai încrâncenate momente de pe teren, când nu știi exact ce să faci.Eu când sunt dezorientată, îmi urmez intuiția. Inima. Pentru că sunt momente în care e mai bine să asculți de inimă dacă vrei să ieși învingător. Asta am de gând să fac și acum. Să las inima să îmi zică ce să fac. Iar ea îmi spune că dacă există măcar o șansă, cât de mică, să fim mai sănătoși purtând o mască, atunci o să port masca. Iar dacă am șansa să ajut și alți oameni, cosând măști, atunci asta o să fac. Și apoi o să le fac cadou cu cea mai mare plăcere. #cuinima”.Astăzi (joi, 3  septembrie), la ora 18.00, Crina Pintea va evolua pentru CSM București în meciul cu CSM Slatina, din sferturile de finală ale ediției 2019/2020 a Cupei României. Confruntarea se dispută cu porțile închise, la Sala Polivalentă din București, fiind transmisă de TVR. 

image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net