Dedu, noul şef al handbalului românesc! L-a dat jos pe Gaţu după 18 ani!

Ultima actualizare:

    Alexandru Dedu
Alexandru Dedu

Alexandru Dedu e noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal după ce a câştigat alegerile, detronându-l pe Cristian Gaţu, cel care conducea forul din 1996, fiind cel mai longeviv conducător de federaţie "extra-fotbal", depăşit în sportul românesc doar de Mircea Sandu (FRF).

Fostul internaţional s-a impus din primul tur, cu 104 voturi, în timp ce Gaţu a primit doar 32, iar cel de-al treilea candidat, directorul tehnic Remus Drăgănescu, a fost ales de 56 de participanţi.

Cine e Alexandru Dedu:

e fost component al naţionalei României, dar şi al titratei FC Barcelona, cu care a câştigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni şi două Supercupe ale Europeiare 42 de ani şi ca jucător, a avut o carieră de excepţie, cu 232 de selecţii la reprezentativa de seniori, pentru care a marcat 399 de goluri, la CE, CM sau JOla nivel de cluburi, a jucat în Franţa, Spania, Germania sau Portugalia, având în palmares nouă titluri de campion, din care trei în România, cu Poli Timişoara şi Steaua

Proiectul lui Dedu conţine, printre altele:

aşezarea spectatorilor în centrul atenţiei

dialogul transparent FRH-cluburi

participarea FRH la orice proiecte ale EHF şi IHF

obligativitatea pentru antrenorii echipelor naţionale de a pregăti doar reprezentativele

crearea Campionatului Şcolar pentru clasele V-VIII

implementarea unui program naţional de marketing pentru atragerea spectatorilor şi sponsorilor

accesarea de fonduri europene

formarea unui sistem informatic cu acces la baze de date ale meciurilor, jucătorilor, cluburilor

formarea de centre zonale pentru junior

modernizarea sediului FRH şi a Sălii Lucian Grigorescu

construirea unei săli destinate doar handbalului pentru meciuri la nivel înalt

candidatura României pentru organizarea unui turneu final de Campionat European

definirea handbalului ca sport naţional, obţinerea de medalii la CE, CM şi JO, dar şi un sediu propriu al FRH

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net