EXCLUSIV! «Acum am timp pentru iubitul meu»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Alina Dumitru a reuşit la Londra ce şi-a propus: să câştige o medalie. A fost cea de argint, nu de aur, aşa cum s-a întâmplat la Beijing, dar judoka e mulţumită. „Ce mod mai frumos de a-mi încheia cariera decât o medalie", ne-a spus Alina.

Acum, la 30 de ani, „Piti", cum este alintată de cei dragi şi colegi, se pregăteşte să „înceapă" viaţa de om „normal": fără antrenamente, cantonamente lungi şi nopţi nedormite de emoţiile şi stresul competiţilor.

„Nu mai pot. Nu mă mai ţin nervii, stresul mă omoară. Acum vreau să mă concentrez pe alte lucruri din viaţa mea", ne-a declarat Alina. Sportiva a fost susţină la concurs de cei doi fraţii, Gabriel şi Laurenţiu, de părinţi, dar şi de iubitul ei.

„Cu Ciprian mă înţeleg foarte bine. Suntem împreună de aproape un an, timp în care a fost lângă mine pas cu pas, atât pe plan personal cât şi profesional. A fost şi el sportiv, a făcut ani buni de atletism, şi ştie ce înseamnă sportul, performanţa, com­petiţia, agitaţia", a povestit „Piti", care acum e nerăbdătoare să intre în rândul oamenilor care duc o viaţă normală: "Nici nu ştiu cum este să mă trezesc la ora 12 sau să nu mă duc câteva zile la antrenamente... Mă gândesc doar că voi avea timp pentru iubitul meu, pentru familie...Vreau să mă plimb, să plec în vacanţă".

Părinţii au răguşit

Competiţia de la Londra a fost prima la care Alina i-a avut alături pe toţi mebrii familiei: cei doi fraţi, unul venit special din Canada, părinţii şi iubitul.

„Am fost emoţionată rău când i-am vzăut în sală. Mai greu mi-a fost în timpul meciurilor, pentru că îi auzeam cum mă încurajau şi strigau la mine..nu eram obişnuită cu aşa ceva. Părinţii chiar au răguşit, de abia mai vorbesc acum", s-a confesat Alina Dumitru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net