Federaţia Scoţiană de Rugby a anunţat anularea meciului test cu România

Ultima actualizare:

    România și Scoția s-au înfruntat ultima oară în 2011, la Cupa Mondială din Noua ZeelandăFoto: Guliver / GettyImages
România și Scoția s-au înfruntat ultima oară în 2011, la Cupa Mondială din Noua ZeelandăFoto: Guliver / GettyImages

Federaţia Scoţiană de Rugby (Scotish Rugby Union) a anunţat, astăzi (joi, 1 iulie), anularea meciului test cu selecţionata României, care era programat în 10 iulie, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din Bucureşti. Decizia a fost luată după ce mai mulţi componenţi ai „ciulinilor” au fost testaţi pozitiv cu COVID-19. Toţi jucătorii şi staful se află în izolare, conform protocolului medical din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În comunicatul postat pe site-ul SRU se precizează că jucătorii și membri staff-ului tehnic au revenit de la Leicester în 27 iunie. S-a subliniat că pentru a se respecta secretul medical nu se va preciza cine sunt persoanele infectate. De asemenea, s-a spus că SRU intenționează ca meciul cu Georgia, programat la Tbilissi, în 17 iulie, să se dispute, însă o decizie va fi luată în perioada următoare, în funcție de rezultatul viitoarelor teste de depistare a noului coronavirus. Director general al SRU, Mark Dodson, a declarat pe site-ul scotishrugby.org: „Binele jucătorilor este primordial în fiecare decizie pe care o luăm. Din păcate, ne lipsește timpul pentru ca jucătorii să se recupereze și să se antreneze pentru meciul cu România”, a spus oficialul care și-a exprimat dezamăgirea pentru situația în care se află echipa Scoției. Echipa României urma să dispute meciul test cu Scoția în 10 iulie, la București, la o săptămână după partida cu Argentina, programată sâmbătă, 3 iulie, tot pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”. 

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net