Flacăra olimpică a fost predată organizatorilor JO de la Tokyo

Ultima actualizare:

    Flacăra Olimpică a fost predată japonezilorFoto: Guliver / GettyImages
Flacăra Olimpică a fost predată japonezilorFoto: Guliver / GettyImages

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au primit, astăzi, torţa olimpică, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Atena, pe stadionul Panathenaic. Festivitatea s-a desfăşurat fără spectatori, din cauza pandemiei Covid-19. Torţa a fost primită în numele organizatorilor japonezi de Naoko Imoto.

Flacăra olimpică a fost distribuită în câteva recipiente astfel încât să se elimine riscul stingerii ei în timpul drumului. Aceasta va ajunge în arhipelagul nipon la baza militară Matushima, mâine (vineri, 20 martie), iar la 26 martie ar urma să îşi înceapă periplul pe teritoriul ţării organizatoare.Flacăra a fost transportată cu un avion japonez, inscripţionat cu logo-ul Tokyo 2020. Aeronava a decolat de pe Haneda International Airport din Tokyo şi la bordul său ar fi trebuit să se afle, în fara altor persoane, preşedintele Comitetului de organziare, Yoshiro Mori şi ministrul Sporturilor, Seiko Hashimoto.În contextul pandemiei Covid-19, în ultimul timp s-a vorbit tot mai des despre posibilitatea ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să fie amânate pentru 2021. Această variantă a fost respinsă categoric de toți oficialii niponi. Premierul japonez Shinzo Abe a promis, sâmbăta trecută, că Tokyo va găzdui, conform planificării, Jocurile Olimpice în această vară, în ciuda semnelor de întrebare venite odată cu pandemia de coronavirus, a relatat cotidianul francez ”L’Equipe. “Vrem să organizăm JO aşa cum este planificat, fără probleme, gestionând situaţia legată de propagarea coronavirusului”, a spus Abe într-o conferinţă de presă. “Lucrăm în colaborare cu toţi responsabilii, între care şi CIO. Nu există nicio schimbare. Am convenit că Japonia şi SUA vor coopera şi se vor coordona pentru succesul JO”, a precizat Abe.Jocurile Olimpice sunt programate în perioada 24 iulie – 9 august.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net