Frumoasele Franţei vor aurul mondial!

Ultima actualizare:

Învinse de Franţa în grupe, scor 23-24, rusoaicele (campioane mondiale en-titre) promit însă răzbunare.

Franţa-Rusia va fi şi o confruntare a două şcoli şi filozofii legate de handbal total diferite.

Dacă înainte de Mondiale, franţuzoaicele au realizat un pictorial inedit pentru fanii lor şi au povestit amănunte din viaţa lor personală, de partea cealaltă, rusoaicele au fost băgate într-un cantonament prelungit de antrenorul Trefilov, tehnician care le pedepseşte pentru greşeli cu flotări pe elevele sale la antrenamente ca un adevărat general sovietic.

Deşi organizatorii acestei ediţii s-au străduit să facă o impresie bună oaspeţilor, lipsa publicului din tribune a fost o bilă mare neagră pentru chinezi.

Deoarece în faza grupelor abia s-au strâns câteva sute de suporteri la fiecare meci, gazdele au apelat pentru semifinalele de la Nanjing la o soluţie de urgenţă.

Mii de copii de la şcoliile sportive din zonă au fost aduşi la sală cu autocarele, încolonaţi milităreşte pe două rânduri şi puşi de poliţiştii care îi însoţeau să aplaude fiecare fază, chiar dacă că aceştia nu înţelegeau absolut nimic din ce se întâmplă pe teren.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net