Gladiatorii din Superkombat se bat pentru promovarea litoralului românesc

Ultima actualizare:

    Cristi Ristea
Cristi Ristea

A doua etapă de Grand Prix a circuitului Superkombat, de data aceasta o ediţie VIP, va avea loc pe 24 mai la centrul de evenimente de la fostul Bingo Europa din Mamaia, Constanţa, gala la care vor lupta sportivi din 9 ţări urmând să fie transmisă în direct la nivel global în 83 de ţări de pe 4 continente.

De altfel, evenimentul ar putea face parte dintr-un amplu proiect ce ar putea fi dezvoltat în această vară şi prin care se doreşte atragerea turiştilor străini pe litoralul românesc. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc luni, preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, şi-a manifestat interesul de a se alătura, considerând că Superkombat este un adevărat ambasador pentru România. "Am urmărit evoluţia acestui produs în ultimii ani şi consider că ar fi o adevărată lovitură de imagine pentru noi dacă reuşim să aducem pe litoral trei gale mondiale, iar 24 mai este primul pas. Continuăm astfel strategia de promovare a litoralului românesc, prin atragerea şi susţinerea de evenimente, care să atragă atenţia şi implicit mai multi turişti prin expunerea uriaşă pe care Superkombat o are pe televiziune. Vorbim despre evenimente importante pentru Constanţa şi întreg litoralul, care vor crea o imagine mai bună pentru destinaţia pe care o reprezentăm", a afirmat Corina Martin, în timp ce Mangalia şi-a depus deja candidatura pentru a găzdui o etapă de Grand Prix mondial în luna august.

"Ne bucurăm de faptul că s-a înţeles la Constanţa adevăratul potenţial din punct de vedere al expunerii. Gala de pe 24 mai va fi dedicată în special sectorului de business şi vedete, e posibil să dezvoltăm şi un concept de after party în aceeaşi locaţie, imediat după gală, astfel că foarte multe persoane vor veni din străinătate special pentru asta", a declarat Eduard Irimia, preşedintele Superkombat.

Promotorul a anunţat că un total de 6 români au fost selectaţi pentru a lua parte la evenimentul exclusivist, veteranul Sebastian "Fiul lui Dracula" Ciobanu urmând să lupte în main-eventul galei. "După cum ştiţi, Superkombat este structurat pe trei divizii, iar în această gală vor lupta mulţi dintre cei care se anunţă a fi viitoare staruri mondiale. Din păcate, pentru români nu se anunţă meciuri deloc uşoare", a opinat Irimia.

Timişoreanul Flavius Boiciuc va lupta în turneul eliminatoriu mondial la categoria -81 de kilograme la care vor mai participa sportivi din Serbia, Grecia şi Marea Britanie, în timp ce românii selectaţi din circuitul New Heroes, Dănuţ Hurduc, Cristian Ristea, Amansio Paraschiv şi Daniel Alexandru vor avea super-fight-uri internaţionale. În cazul în care se vor impune, aceştia vor continua în circuitul World Grand Prix, care are finala în luna noiembrie a acestui an. "Ei reprezintă dovada vie că România produce talente pe bandă rulantă. Va fi noua generaţie de campioni, aşa cum înainte au fost şlefuiţi Iftimoaie, Moroşanu sau Sora", a mai spus oficialul, precizând totodată că programul complet al galei va fi dezvăluit la finalul săptămânii.

În total, 600 de bilete vor fi puse la vânzare începând de miercuri pentru Superkombat World Grand Prix II, acestea putând fi achiziţionate în schimbul a 200 de lei din reţeaua eventim.ro, magazinele Germanos, Vodafone, Domo şi Orange din toată ţara. În România, evenimentul va fi transmis în direct de Sport.ro, imediat după miezul nopţii de Pro TV, dar şi pe Eurosport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net