Cel mai probabil, pilotul britanic va câştiga duminică seară al cincilea său titlu în Formula 1.


Calculele sezonului 2018 din Formula 1 ne indică faptul că lupta pentru întâietate se va încheia duminică, în Marele Premiul al Mexicului (ora 21.00, în direct la DigiSport şi TelekomSport), antepenultima cursă a anului.

Cu 70 de puncte în faţa rivalului Sebastian Vettel, Lewis Hamilton are nevoie de o formalitate pentru a-şi trece în cont al cincilea titlu de campion, după cele din 2008, 2014, 2015 şi 2017.

În Mexic, britanicul de la echipa Mercedes trebuie să termine în primii şapte, caz în care nu mai contează ce fac adversarii săi.

De asemenea, Hamilton se poate încorona campion chiar şi în urma unui abandon sau a unei clasări în afara punctelor. În această situaţie, condiţia e ca Vettel să nu câştige cursa de la Mexico City.

Cu al cincilea titlu în buzunar, Hamilton se pregăteşte să urce pe poziţia a doua all-time, alături de argentinianul Fangio, lider fiind nimeni altul decât Michael Schumacher, cu şapte victorii în Marele Circ.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: