Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sunt interzise îmbrățișările, strângerile de mână, cântecele și scandările

Ultima actualizare:

    Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în condiții excepționale și fără precedent
Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în condiții excepționale și fără precedent

Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura anul acesta în condiții speciale, fără precedent. Organizatorii au luat măsuri draconice pentru răspândirea infecțiilor cu Covid-19. Iată ce reguli sunt obligatorii pentru sportivi și delegațiile oficiale.

Îmbrățișările, scandatul, cântatul, strângerile de mână și orice alt contact fizic sunt interzise la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Tokyo pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu Covid-19. Regulile trebuie respectate atât de către public, cât și de către sportivi, au decis organizatorii. Persoanele care încalcă aceste măsuri de siguranță vor fi invitate să părăsească stadionul sau competiția. 

Jocurile Olimpice de la Tokyo. Reguli pentru delegațiile oficiale

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc în această vară, au dat publicității o serie de recomandări, sfaturi și măsuri ce trebuie respectate cu strictețe. Primul set de reguli vizează delegațiile federațiilor internaționale, personalul medical și alți înalți oficiali care vor fi prezenți la eveniment. 

  • Susțineți sportivii aplaudând. Evitați cântatul și scandatul.
  • Evitați formele inutile de contact fizic: îmbrățișări, strângeri de mână, sărutări
  • Păstrați la minimum interacțiunea cu persoanele din jur.
  • Păstrați o distanță de doi metri față de sportivi și cel puțin un metru față de alte persoane, inclusiv în spații operaționale. 
  • Folosiți mijloacele de transport puse la dispoziție de organizatori. Evitați transportul în public, decât dacă vi se acordă permisiunea.
  • Purtați în permanență mască de protecție în spațiile închise.
  • Evitați spațiile închise și aglomerația, acolo unde este posibil.
  • Nu vizitați zone turistice, magazine, restaurante sau baruri, săli de sport etc. 

Încă nu se știe dacă publicului i se va cere să rămână tăcut sau fanii vor putea cânta și scanda. Acest aspect va fi decis în luna aprilie. 

  • Toți participații la competiție - practic toată lumea care va fi prezentă la JO de la Tokyo - va trebui să-și monitorizeze starea de sănătate timp de 14 zile, înainte de a călători în Japonia. 
  • Toată lumea va trebui să efectueze un test anti Covid PCR cu 72 de ore înainte de sosirea în capitala Japoniei. Odată ajunși în țară, autoritățile japoneze vor efectua noi teste. Cine este depistat pozitiv, va intra în izolare, conform legislației locale. 
  • Sportivii nu vor avea voie să organizeze petreceri de lungă durată în Satul Olimpic și Paralimpic.
  • Sunt interzise socializările în afara Satului Olimpic. Sportivilor li se recomandă să se odihnească, să doarmă și să se relaxeze între probele competiției, nu să petreacă sau să se întâlnească unii cu alții. 
  • Vaccinarea anti Covid a participanților la JO de la Tokyo nu este obligatorie, iar regulile impuse vor fi respectate de toată lumea, atât de cei care sunt vaccinați, cât și de cei care nu s-au imunizat. 

Organizatorii vor urmări dacă regulile sunt respectate, iar cine le încalcă ar putea să-și piardă acreditarea și să fie trimis acasă. 

CITEȘTE ȘI: Remarci misogine ale preşedintelui Comitetului de Organizare a JO Tokyo. ”Femeile vorbesc prea mult!”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net