Kassandra are nevoie de a 32-a minune!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Kassandra Rotariu aşteaptă cu nerăbdare o nouă veste de la medicii francezi sau canadieni. Puştoiaca a fost acceptată la o şcoală normală şi are mare nevoie de implantul de proteză la mâna dreaptă pentru a putea scrie.

„Speranţa moare ultima", sunt cuvintele Danei, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu. În mai puţin de o lună, fiica lor adoptivă, Kassandra, va începe clasa întâi, la o şcoală normală cu profil sportiv din Timişoara. Veştile bune însă întârzie să apară din partea medicilor francezi, care nu au programat nici până la această ora cea de-a 32-a operaţie a micuţei, pentru reconstrucţia braţului drept.

Chiar dacă la ultima vizită făcută în Franţa (n.r. - luna mai), specialiştii îi dădeau Kassandrei şanse de recuperare rapidă, se pare că acum medicii nu au niciun răspuns în ceea ce priveşte următoarea intervenţie chirurgicală.

„Am sunat la clinica din Franţa pentru a programa intervenţia chirurgicală, însă medicii nu mi-au putut da niciun răspuns. Implanutul de proteză pe care Kassi trebuie să-l facă la mâna dreaptă este o operaţie foarte dificilă iar specialiştii se tem de un eşec.

Noi încă sperăm la o veste bună din partea lor", ne-a declarat soţia fostului internaţional. Chiar dacă viaţa nu a fost deloc dreaptă cu ea, la doar şapte ani, Kassandra a dat dovadă de forţă, fiind un exemplu pentru oamenii din jur.

Dorinţa de a merge la o şcoală normală, alături de copiii de vârsta ei, este pe cale să se îndeplinească, însă puştoaica are mare nevoie de această intervenţie chirurgicală pentru a-şi putea folosi mâna atunci când va învăţa să scrie.

Şi fiul are probleme medicale

Cazul Kassandrei a ajuns până în Canada. Medicii de acolo au promis că vor analiza radiografiile şi analizele acesteia şi vor încerca să găsescă o soluţie pentru a o ajuta.

Soţii Rotariu alături de cei doi copii adoptivi şi fiica legitimă Romina (27 de ani)

simeon stalpnicul png

„Americanii pot avea tehnici mai avansate, găsirea unei soluţii fiind mult mai la îndemână. Încercăm să găsim răspunsuri peste tot unde avem ocazia, orice ajutor este bine venit!", ne-a mai mărturisit Dana Rotariu. Fiul adoptiv al familiei Rotariu, Cristian, (10 ani) se poate bucura pe jumătate de o viaţă normală pentru că are diabet.

Chiar dacă e o boală cu care poţi trăi, puştiul are un program bine stabilit fiind nevoit să facă insulină de 4 ori pe zi înainte de mese. La fiecare 3 luni, el e internat în spital pentru analize complete, care îi ajută pe medici să-i stabilească dieta şi cantitatea de insulină zilnică.

Kassi suferă de osteomielită

Boala de care suferă micuţa este destul de rară şi necesită o perioadă foarte lungă de recuperare.

Operaţiile pentru implantarea protezelor sunt necesare până la vârsta majoratului, când puştoaica se va opri din creştere. „Are o boală cumplită, osteomielită, care este o afecţiune gravă a sistemului osos. Boala ajunge în oase şi distruge articulaţiile, astfel că întreg corpul Kassandrei e format din proteze", ne-a spus Dana Rotariu, mama Kassandrei.

Aici poate fi ajutată micuţa Kassandra Rotariu Liliana Daniela Cont lei: RO34BRDE360SV18398993600; Cont euro: RO70BRDE360SV80487003600

image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net