Lăcrămioara Perijoc nu mai lupta pentru JO: i s-a anulat turneul

Ultima actualizare:

    Lăcrămioara Perijoc, alături de antrenorii ei
Lăcrămioara Perijoc, alături de antrenorii ei

Cea mai bună pugilistă din România,Lăcrămioara Perijoc, are un mare ghinion: turneul mondial de calificare la Jocurile Olimpice s-a anulat! Drept urmare, ea mai are o singură șansă să ajungă la Tokyo: datorită medaliei de aur câștigată la Campionatul European din 2019 și a punctajelor realizate în ultimii ani la competițiile internaționale!

Cu o ambiție de fier, o mentalitate de învingătoare, sute de ore de antrenamente și zeci de sacrificii, Lăcrămioarei Perijoc nu îi stă nimic în cale în drumul spre Tokyo! La primul concurs la care a participat în acest an, cea mai bună pugilistă din România a boxat pentru prima oară la categoria 51 de kilograme, categorie la care vrea să boxeze și la Jocurile Olimpice. Pentru asta a slăbit 11 kilograme!

„Când am început slăbirea pentru categoria aceasta am început din 62 jumătate, poate mulți nu cred, dar da, am ajuns în 51 la primul turneu din anul acesta. Mult mai bine,  mă simt exact cum sunt eu o fire energică”, rememorează Perijoc.

La antrenamentul de marți, sportiva a primit o lovitură puternică, însă nu este demoralizată! Din cauza pandemiei, CIO a anulat Turneul Preolimpic de la Paris, acolo unde ea urma să boxeze pentru biletul de Tokyo! „Dacă aș fi primit această veste acum câțiva ani, aș fi fost foarte demoralizată, în schimb acum, chiar dacă mi se face pielea de găină, sunt încrezătoare până în ultima secundă în dorința mea de a ajunge la Olimpiadă. Nu concep să nu fiu acolo!”, spune Lăcrămioara Perijoc.

Președintele Cîtea a venit să le vadă pe fete la antrenament

Prezent la pregătirea fetelor de la lot, vestea a venit ca un bumerang pentru președintele Vasile Cîtea ! „A venit ca un pumn în ficat! Este vorba de munca copiilor și a băieților și a fetelor care se pregăteau și aveau speranțe foarte mari pentru Turneul Mondial”,a declarat pentru Sports Net și Vasile Cîtea.


    Vasile Cîtea, alături de pugilistele din lotul național
Vasile Cîtea, alături de pugilistele din lotul național

Criteriile după care se mai pot califica sportivii cărora li s-a anulat Turneul de la Paris sunt punctajele acumulate în ultimii ani la competițiile internaționale, iar românca este campioană europeană în 2019 la 54 de kilograme. ”Cred în punctajul meu chiar dacă mi-am schimbat categoria, cred în orice se poate ca eu să ajung acolo!”, afirmă Lăcrămioara Perijoc.

“Sincer să fiu, în această pandemie nu mă mai miră nimic. Sperăm că lucrurile se vor îndrepta și Dumnezeu va face dreptate și se vor califica”, declară și Adrian Lăcătuș, antrenor principal al loturilor naționale de box feminin de senioare, tineret și junioare. 

Lăcrămioara este o fată extrem de inteligentă, care citește enorm și participă la multe programe de dezvoltare personală. Ea pare genul de sportivă pe care nimic nu o doboară! „Probabil procesul de schimbare al mentalității a început când m-am apucat de box, cred că boxul m-a întărit extraordinar. Și cred că toate eșecurile, competițiile, slăbirile, perioadele de pregătire, toate astea m-au format”, mai afirmă pugilista. 

Turneul de la Londra va fi decisiv pentru Nechita și Arădoaie

În martie anul trecut, la începutul pandemiei, la Londra a avut loc primul Turneul Preolimpic de calificare la Jocurile Olimpice, acolo unde s-a calificat Cosmin Gîrleanu, la categoria 52 de kilograme. În momentul opririi turneului, România mai avea doi sportivi care urmau să lupte pentru calificare: Andrei Arădoaie, la 81 de kilograme, și Claudia Nechita, la 57 de kilograme. Pugiliștii români trecuseră de primii adversari și urmau să mai aibă un singur meci pe care trebuiau să îl câștige pentru a prinde biletele de Tokyo. Nechita și Arădoaie au rămas cu șanse intacte la calificare și așteaptă doar să vadă unde se va ține competiția.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net