Larisa Iordache, semne bune pentru Jocurile Olimpice. Gimnasta și-a revenit după problemele medicale

Ultima actualizare:

    Larisa Iordache are un exercițiu spectaculos la bârnăFoto: EPA
Larisa Iordache are un exercițiu spectaculos la bârnăFoto: EPA

Vești bune vin din gimnastică, acolo unde începem să avem din nou speranțe olimpice, ca în deceniile trecute. Larisa Iordache și-a revenit după problemele medicale și a strălucit la ultima verificare înaintea competiției japoneze.

În weekend, la Cairo, s-au strâns o mare parte dintre cei care peste doar o lună și un pic vor concura pentru medaliile olimpice la gimnastică. În condițiile unei concurențe acerbe, Larisa Iordache a reușit să cucerească aurul la bârnă, aparatul ei preferat. Ea a obținut o notă de 13,366. Mai mult, Larisa a fost medaliată cu bronz și la paralele inegale, unde a primit 13,166 puncte, iar această clasare pe podium ne dă mari speranțe în privința unei participări și în concursul de individual compus. Larisa s-a calificat la Jocurile Olimpice la ultimul concurs posibil, Campionatele Europene. Acestea au avut loc acum o lună și jumătate, la Basel, iar românca a fost o adevărată eroină. După ce a obținut unul dintre cele trei bilete pentru Tokyo, în condițiile în care a concurat bolnavă și imediat după calificări a fost internată patru zile în spital, din cauza unei crize renale. Ei bine, cu toate aceste probleme, Larisa, care va împlini 25 de ani la 16 iunie, a reluat antrenamentele la București alături de antrenorii săi, iar acum a revenit în cărțile pentru o medalie olimpică. Pentru că acesta este visul ei de când și-a reluat activitatea: să urce din nou pe podiumul Jocurilor Olimpice, de data asta la individual, după ce în 2012 a luat bronzul cu echipa.Tot la Cairo, Maria Holbură, cealaltă compatrioată calificată la Tokyo, a fost doar rezervă în finale la bârnă şi sol, în timp ce Marian Drăgulescu a suferit o contractură la spate şi s-a retras înaintea calificărilor la sărituri.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net