Lucian Bute: «Voi fi campion mondial»

Ultima actualizare:

    Lucian Bute va lupta de Paşte într-un meci de „totul sau nimic”
Lucian Bute va lupta de Paşte într-un meci de „totul sau nimic”

Lucian Bute vrea să le ofere românilor un Paşte cu adevărat fericit. El va lupta duminică dimineaţă, de la ora 6.30 (conform orei României) pentru o nouă centură mondială la box. Adversar îi este Badou Jack, iar gala e programată la Washington. DigiSport va transmite în direct partida.

Ajuns la 36 de ani, Lucian se află într-un moment de cotitură a carierei, meciul din SUA fiind poate ultima şansă de a reveni în prim-plan. Meciul românului face parte dintr-o gală cu două etape, învingătorul luptei dintre el şi Badou Jack urmând să îl întâlnească, peste câteva luni, pe câştigătorul meciului dintre James DeGale şi Rogelio Medina. Scopul final al acestei serii de partide este unificarea, la categoria supermijlocie, a centurilor WBC (deţinută acum de Jack) şi IBF (deţinută de DeGale).

„Mă simt foarte bine. Presiunea nu este pe umerii mei acum. Nu eu sunt campionul, eu sunt outsider. Badou este campionul şi cred că presiunea este pe el. Badou este un boxer bun. Are o experienţă bună în boxul amator, este campion mondial, dar nu are ceva special. Face totul bine, dar nu excepţional. Eu am mai multă experienţă, mai multă viteză şi sunt stângaci. Cred că sunt în avantaj”, a spus Bute la conferinţa de presă.

„Acum boxez din nou în meciuri importante şi abia aştept să iau centura lui Badou Jack. Va fi un meci spectaculos. Vreau să arăt bine şi să nu las loc de îndoieli. Sunt mai agresiv ca niciodată şi asta va face ca meciul să fie foarte bun. Duminică dimineaţă veţi avea un nou campion mondial. După meci, o să vă întâmpin cu «Hristos a înviat şi Lucian Bute a câştigat»”, a adăugat Bute, aflat la al 13-lea meci pentru o centură mondială. 

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net