Medicul care a intervenit după accidentul lui Grosjean: „N-am văzut în viața mea atâtea flăcări!”

Ultima actualizare:

    Romain Grosjean a fost sprijinit de medicul și șoferul mașinii medicaleFoto: EPA-EFE
Romain Grosjean a fost sprijinit de medicul și șoferul mașinii medicaleFoto: EPA-EFE

Delegat medical adjunct al Federației Internaționale de Automobilism (FIA), Ian Roberts a fost primul care a intervenit după accidentul teribil suferit de Romain Grosjean. El a ajuns acolo după nouă secunde, fiind în maşina medicală care urmează monoposturile în primul tur după start. Și a mărturisit că n-a văzut în viața lui atâtea flăcări.

Medicul a declarat că nu s-a mai confruntat cu așa ceva: "A fost o flacără uriaşă. Am asistat la o scenă foarte ciudată, în care ai o jumătate de maşină îndreptată în direcţia greşită, dincolo de barieră. O masă încinsă. Apoi, uitându-mă spre dreapta, l-am văzut pe Romain încercând să se ridice. Aveam nevoie de un mod de a ajunge la el. Aşa că l-am adus pe un angajat al circuitului acolo, cu stingătorul, iar stingătorul pompierului a fost suficient cât să oprească flacăra, în timp ce Romain a ajuns sus, iar eu am putut să ajung şi să-l trag peste barieră. A existat un risc... Și anume ca flăcările să se îndrepte spre pistă. Și atunci n-aș fi putut să fac nimic. În cariera mea, când am lucrat la Silverstone, am avut de-a face cu accidente oribile. Dar în privința Formulei 1, acest accident este cel mai grav cu care m-am confruntat", a spus Roberts, care l-a însoțit pe Grosjean la maşina medicală, unde i-a făcut o verificare rapidă: "Cred că i-am spus să se aşeze. Evident, tremura foarte tare, iar viziera lui era complet opacă, era de fapt topită. Erau flăcări, putea fi inhalare de fum... Probleme cu căile respiratorii... Dacă sunt urme de lovituri pe cască. Ne-am uitat şi la cască, dar, privindu-l clinic, am fost destul de mulţumiţi de el din punct de vedere al problemelor care pot pune viaţa în pericol, aşa că a fost vorba de a-l face să se simtă confortabil după rănile pe care le-am putut vedea. Avea dureri la nivelul piciorului şi al mâinilor, aşa că, din acel moment, am ştiut că este suficient de sigur ca să-l mutăm în maşină pentru protecţie şi să punem un pic de gel pe arsuri. Apoi să-l aşezăm în ambulanţă şi să-l ducem la centrul medical".Aflat la volanul maşinii medicale, Alan van der Merwe a mărturisit că nu s-a mai confruntat cu o situaţie similară celei generate de accidentul suferit de Romain Grosjean la Marele Premiu al Bahrainului: "O mare parte din asta se rezumă la pregătire când ajungi la aşa ceva şi noi nu am mai văzut această combinaţie până acum. Nu am mai văzut un incendiu de acest fel în cariera mea de 12 ani de șofer al maşinii medicale. Facem o mulţime de liste cu lucruri de verificat şi multă pregătire. Vorbim despre scenarii, dar asta a fost o nebunie. Sincer, să ajungi acolo şi să vezi jumătate din maşină şi cealaltă jumătate nicăieri şi doar o minge uriaşă de flăcări, astfel încât să ai literalmente câteva secunde la dispoziţie, doar pregătirea te duce atât de departe. Apoi este o chestiune de instincte şi de gândire rapidă".Pilot al echipei Haas, Romain Grosjean a scăpat miraculos dintr-un grav accident produs în primul tur al Marelui Premiu la Formula 1 din Bahrain. Monopostul pilotat de francez a lovit frontal bariera de protecţie de pe marginea pistei şi s-a rupt. Partea cu cockpitul pilotului a trecut de bariera metalică şi a fost cuprinsă de flăcări. Francezul a ieşit singur din monopost, suferind doar arsuri minore la mâini şi la glezne. Grosjean va părăsi spitalul mâine (marți, 1  decembrie), însă nu va concura în a doua cusă din Bahrain, Marele Premiu al Sakhirului, programată în 6 decembrie. El va fi înlocuit de brazilianul Pietro Fitipaldi (24 de ani), nepotul lui Emerson Fitipaldi, campion mondial de Formula 1 în 1972 şi 1974.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net