Muhammad Ali a murit

Ultima actualizare:
Adversarii lui Muhammad Ali nu aveau prea multe șanse în fața pumnilor lui nimicitori
Adversarii lui Muhammad Ali nu aveau prea multe șanse în fața pumnilor lui nimicitori

Marele boxer Muhammad Ali a murit la vârsta de 74 de ani, răpus de boala Parkinson.

Muhammad Ali, Cassius Clay în tinerețe, a fost de trei ori campion mondial la categoria grea și a fost cel mai mare boxer al tuturor timpurilor. Muhammad Ali nu a rămas în istorie doar pentru performanțele sale din ring, dar și pentru faptul că a sfidat guvernul american în privința războiului din Vietnam. Muhammad Ali a fost unul dintre cei mai iubiți sportivi din ai tuturor timpurilor însă a murit în cursul zilei de vineri după ce joi a fost spitalizat acuzând probleme respiratorii.

Inițial, decizia de a-l interna pe Muhammad Ali a fost privită ca o măsură de precauție, numai că starea de sănătate i s-a agravat și, după 24 de ore, el a fost conectat la aparate. 

Muhammad Ali devenise extrem de fragil după ce, în 1984, la vârsta de 42 de ani, a fost diagnosticat cu boala Parkinson. În ultimii ani nu a mai apărut în public iar la începutul acestei luni, Rahman Ali, fratele său, a declarat presei că fostul sportiv abia mai putea să vorbească. 

Muhammad Ali a murit. Cariera sportivă

Muhammad Ali va rămâne în istoria boxului cu multe lupte memorabile. L-a învins pe neînfricatul Sonny Liston și a devenit pentru prima oară campion mondial. Apoi, a avut loc una dintre cele mai dure lupte, la Manilla, acolo unde a obținut o victorie la capătul unui meci incredibil în fața lui Joe Frazier.

În amintirea marilor iubitori ai boxului va rămâne, însă, „Rumble in the Jungle” (1974), marea luptă câștigată de Muhammad Ali în Kinshasa în fața lui George Foreman, când a devenit campion mondial pentru a treia oară la 32 de ani, dând peste cap toate pronosticurile de la acea vreme. 


    Adversarii lui Muhammad Ali nu aveau prea multe șanse în fața pumnilor lui nimicitoriFoto: Getty
Adversarii lui Muhammad Ali nu aveau prea multe șanse în fața pumnilor lui nimicitoriFoto: Getty

Muhammad Ali în afara ringului

Muhammad Ali a fost o personalitate influentă și în afara ringului. După ce i-a șocat pe americani convertindu-se la islam și schimbându-și numele, din Cassius Clay în Cassius X și apoi în Muhammad Ali, boxerul a refuzat, ulterior, să fie înrolat în armată, spunându-le reporterilor: „Prietene, eu nu caut nicio ceartă cu ei, acolo, în Vietcong.”

În 1967, neînvins și fără a se prefigura vreun mare opozant care să-i atace titlurile, Ali s-a trezit deposedat de titlurile câștigate și, timp de 3 ani și jumătate, a trebuit să trăiască de la o zi la alta, susținând discursuri în campusuri universitare și prin scurte apariții pe Broadway. Pe măsură ce Ali se opunea cu o și mai mare înverșunare războiului din Vietnam, popularitatea sa creștea și mai mult. Cu toate că și-a pierdut cei mai importanți ani ca sportiv, Ali era la mijlocul anilor '70 cel mai mare sportiv al planetei!

Citește pe www.okmagazine.ro un material pe larg despre viața lui Muhammad Ali!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net