Naționala masculină de handbal, o victorie și două înfrângeri în Slovacia

Ultima actualizare:

    Nationala Romaniei de handbal a pierdut doua meciuri in SlovaciaFOTO: Sportpictures.eu
Nationala Romaniei de handbal a pierdut doua meciuri in SlovaciaFOTO: Sportpictures.eu

Naţionala de handbal masculin a României a încheiat, duminică, turneul amical din Slovacia cu un bilanţ de o victorie şi două înfrângeri. Adversare au fost Olanda şi Slovacia, cu cea din urmă tricolorii disputând două partide.

În primul meci din cadrul turneului, echipa antrenată de Manuel Montoya s-a impus în faţa Olandei, scor 30-27, după care a cedat ambele dispute cu Slovacia, scor 22-23 şi 20-27.

Tricolorii s-au aflat la al doilea turneu amical, după cel de la finalul anului 2018, când s-au clasat pe locul 2 în Polonia, în urma competiţiei la care au mai participat reprezentativa ţării gazdă, Cehia şi Japonia.

Echipa naţională s-a reunit în 4 ianuarie, la Bucureşti, cu 18 jucători, având programate şase zile de antrenamente până la plecarea spre Slovacia.

Niciuna din cele trei echipe naţionale nu a reuşit calificarea la Campionatul Mondial din 2019, care este programat în 10-27 ianuarie, în Danemarca şi Germania.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net