România mizează pe unitatea de grup la Campionatul European de handbal din Danemarca

Ultima actualizare:

    Bogdan Burcea, alături de secundul Robert Licu, la unul dintre antrenamentele de dinaintea plecării în Danemarca
Bogdan Burcea, alături de secundul Robert Licu, la unul dintre antrenamentele de dinaintea plecării în Danemarca

Fără Crina Pintea și Laura Moisă, depistate pozitiv cu Sars-Cov-2, naționala noastră debutează în compania Germaniei la Campionatul European de handbal. Înaintea confruntării de mâine (joi, 3 decembrie), de la ora 19.00, toți componenții delegației noastre au fost testați din nou pentru depistarea COVID-19, rezultatul fiind negativ pentru toată lumea.

Secund al lui Gheorghe Tadici la edițiile din 2012 (locul 10) și 2014 (locul  9) ale Campionatului European, Bogdan Burcea va conduce acum în premieră reprezentativa României la turneul final. Înaintea plecării, acesta a declarat că naționala noastră poate surprinde cu unitatea de grup, inteligenţa şi disciplina tactică. ”Întâlnim trei adversari (n.r. – Germania, Polonia, Norvegia)  care au în componenţă un număr mare de sportive angrenate în competiţiile majore europene. Toate cele trei echipe au obţinut rezultate destul de bune atât la nivel de cluburi, cât şi la nivelul echipei naţionalei. Meciul de debut împotriva Germaniei e foarte important pentru noi. Este un meci în care un eventual rezultat pozitiv ne poate construi un capital de încredere, important în abordarea ultimelor partide din grupă cu Polonia şi Norvegia", a declarat Burcea, pentru site-ul frh.ro.Tehnicianul a comentat și absența lui Pintea, depistată pozitiv cu Sars-Cov-2 (între timp, în aceeași situație este și Laura Moisă). ”Crina reprezintă o absenţă importantă în angrenajul echipei naţionale în ambele faze de joc, atac şi apărare. Cele care sunt obligate să suplinească acest post, trebuie să fie Crina la pătrat din toate punctele de vedere”, a spus Bogdan Burcea, care a făcut și o promisiune inedită în cazul în care naționala va câștiga titlul european: ”Dacă luăm medalia de aur, fac turul continentului pe o roată”.

Palmares favorabil nemțoaicelor

România își va face debutul în competiție mâine (joi, 3 decembrie), la ora 19.00,  în compania Germaniei, o formație în fața căreia a câștigat la ultimele ediții ale CE: 29-24 în 2018, în faza grupelor, și 23-22 în 2016 (meci pentru locul 5). Ultimul succes al adversarelor fetelor noastre, la Europene, datează din 2012, când s-au impus cu 25-23 în Grupa Principală II. Nemțoaicele au câștigat, de altfel, toate partidele anterioare, având palmares favorabil în fața României: 26-24 în 2004,  27-25 în 1998, 22-21 în 1996 și 20-18 în 1994.

Laura Moisă ar putea reveni după 7 zile

Testată  pozitv la sosirea în Danemarca, extrema dreapta Laura Moisă va fi testată încă o dată, joi dimineaţă, şi apoi când se vor împlini şapte zile de la momentul izolării. Pentru a se putea realătura echipei, Laura trebuie să aibă două teste cu rezultat negativ. Totodată, Denisa Dedu, colega de cameră a Laurei Moisă, a efectuat prima testare miercuri, la ora 7.30. Ea va mai efectua una, joi, la aceeaşi ora. Dacă rezultatul este negativ pentru ambele testări, ea se va putea alătura lotului. La şedinţa tehnică de dinaintea partidei, antrenorii vor afla care vor fi condiţiile pentru ca Denisa să facă parte din lot pentru meciul cu Germania. 

Și antrenorul Henk Groener a fost în carantină

Nici Germania, prima adversară a României, nu este ocolită de probleme. Această echipă a sosit la Kolding fără antrenorul principal, Henk Groener, aflat încă în carantină în urma testării pozitive din urmă cu circa două săptămâni. În aceste condiții, antrenamentele au fost conduse de secundul Alexander Koke. Se speră ca Groener să poată ajunge în siguranţă înaintea primului meci din grupa D, cu România.

Lotul României pentru Euro 2020:

Portari - Iulia Dumanska (Podravka), Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistriţa)Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău), Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa), Alexandra Dindiligan (HC Zalău)Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare)Centri: Cristina Laslo (Minaur), Eliza Buceschi (Rapid), Ana Maria Ţicu (SCM Craiova), Andreea Popa (Minaur)Interi dreapta: Ana Maria Savu (SCM Craiova), Laura Popa (Rapid Bucureşti)Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM Bucureşti), Sonia Seraficeanu (Minaur)Pivoţi: Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău).Staff tehnic: Bogdan Burcea - antrenor Principal, Robert Licu - antrenor Secund, Fort Mauri Jaume - antrenor Portari, Ştefan Ciuntu - preparator fizic, Ioan Radu Cheregi - analyst, Florin Ciocoiu - doctor, Valentin Cucu - kinetoterapeut, Lavinia Vlangar – kinetoterapeut, Nicoleta Alexandrescu - Team manager, Doru Costică - Media ManagerCE 2020 – Grupa DProgram meciuriMâine (joi, 3 decembrie)Ora 19.00: România - GermaniaOra 21.30:  Norvegia - PoloniaSâmbătă, 5 decembrieOra 17.00: Polonia - RomâniaOra 19.15: Germania - NorvegiaLuni, 7 decembrieOra 19.15: Germania - PoloniaOra 21.30: România - Norvegia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net