Săritoarele Alina Rotaru, Andreea Panțuroiu și Daniela Stanciu țin în viață atletismul nostru

Ultima actualizare:

    Alina Rotaru a fost la 4 centimetri de recordul personalFoto: Marian Burlacu
Alina Rotaru a fost la 4 centimetri de recordul personalFoto: Marian Burlacu

Alina Rotaru (lungime), Andreea Panțuroiu (triplusalt) și Daniela Stanciu (înălțime) au înregistrat la Naționale rezultate care le-au propulsat în Top 10 mondial la zi

În condițiile în care alergătorii noștri nu beneficiază de o sală cu pistă omologată la nivel internațional, practicanții disciplinelor atletice tehnice, implicit de la sărituri rămân cei de la care avem așteptări la CE indoor.  Clasată pe locul 4 la ediția din 2015 a Europenelor de sală, când a stabilit și recordul ei personal (6,74 m), Alina Rotaru (25 de ani / CSM București) a câștigat, joi, un nou titlu de campioană a României la săritura în lungime. Ea a izbutit 6,70 m, a treia performanță mondială a momentului. ”Mă bucur că am câștigat din nou la București, în locul unde am crescut. Și că am fost la 4 centimetri de recordul meu personal. Pentru Europenele de sală îmi propun o clasare între primele opt”, ne-a mărturisit sportiva care a concurat seara trecută, după închiderea ediției, la Linz. Alina a fost urmată de Florentina Marincu-Iușco (23 de ani / Cetate Deva), care a sărit 6,43 m, a 24-a performanță mondială a sezonului. Și hunedoreanca are șanse să-și facă baremul pentru CE de sală, ea câștigând de altfel, în 2015, și ultima medalie (bronz) a României la această competiție. 

Vrea să scape de locul 4

Anul trecut, Andreea Panțuroiu (23 de ani / CSM București) a ocupat locul 4 atât la CM de sală, cât și la CE în aer liber... Adică s-a clasat pe locul de care fuge toată lumea, primul de sub podium. Tocmai de aceea cea mai valoroasă atletă din România în 2018 își dorește să câștige medalie la ambele competiție majore de anul acesta. Victorioasă în proba de triplusalt de la Naționale, Andreea a reușit 14,23 m, a 8-a performanță mondială a sezonului în această probă. Ea a fost urmată de Cristina Bujin (30 de ani / Farul Constanța), al cărei rezultat de 13,54 m o plasează pe locul 32 în lume, în acest sezon.  Un rezultat deosebit a înregistrat și Daniela Stanciu (31 de ani / CSA Steaua), victorioasă la săritura în înălțime. Cu 1,94 m (a 8-a performanță mondială a anului), sportiva pregătită de Oana Pantelimon și-a asigurat atât participarea la CE indoor de la Glasgow (1-3 martie), cât și la Mondialele în aer liber de la Doha, din toamnă. Baremul pentru Europenele de sală a mai fost îndeplinit de Marina Baboi (60 m), Petre Rezmiveș, Alexandru Terpezan și Ionuț Neagoe (60 m) și Andrei Gag (greutate). 

Marian Oprea, pe podium la 37 de ani

Medaliat cu bronz la ediția din 2015 a CE de sală, la triplusalt, Marian Oprea (37 de ani / CSM București) a ocupat locul 2 la Naționale, miercuri. Piteșteanul a reușit 15,81 m, fiind devansat de Cristi Boboc (24 de ani / Farul), care a sărit 16,13 m. ”Am obținut calificarea la Europenele de sală (n.r. – a reușit 16,03 m în Cehia) , dar îmi trebuie o confirmare, motiv pentru care mă duc la un concurs în Germania duminică (n.r. – astăzi). Nu mai am capacitatea să fac și sezon de sală, și în aer liber la același nivel. Așa că vom vedea ce voi face. În principal mi-aș dori calificarea la Mondialele în aer liber, care mi se pare competiția mai importantă”, a declarat Marian Oprea, care vizează și participarea la JO de anul viitor de la Tokyo. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net