Simonei îi place iarba. Halep a debutat în forţă la Birmingham: 6-4, 6-2 cu britanica Broady

Ultima actualizare:

    Numărul 3 mondial promite un sezon mai bun decât cel pe zgură şi poate chiar un trofeu, la BirminghamFoto Click!
Numărul 3 mondial promite un sezon mai bun decât cel pe zgură şi poate chiar un trofeu, la BirminghamFoto Click!

Simona Halep rămăsese datoare după eşecurile suferite pe zgură, care au culminat cu eliminarea prematură de la Roland Garros.

Scăpată de presiune, cum ea însăşi a recunoscut, aceasta vrea să dea lovitura pe iarbă. Ieri a susţinut primul meci oficial pe această suprafaţă şi deşi adversara era foarte slab cotată, Halep s-a chinuit puţin. Naomi Broady, britanica ce ocupă abia locul 208 în clasametul WTA, s-a ţinut tare. Impulsionată de proprii suporteri, aceasta s-a agăţat de Halep în primul set şi cele două au mers cap la cap până la 4-4, fără break, ca la băieţi. Experimentata constănţeancă a lovit însă la acest scor şi a închis setul la 6-4. Al doilea set a fost mult mai uşor, Halep ridicându-şi nivelul şi permiţându-i lui Broady să câştige doar două ghemuri. 6-4, 6-2 pentru Halep în doar o oră şi 11 minute state pe teren, iar pentru jucătoarea noastră urmează mâine, în turul trei, un meci cu învingătoarea dintre cehoaica Klara Koukalova şi franţuzoaica Caroline Garcia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net