Sorana Cîrstea, regina balului la Indian Wells

Ultima actualizare:

    Sorana a fost  în lumina  reflectoarelor la petrecerea  jucătorilor
Sorana a fost în lumina reflectoarelor la petrecerea jucătorilor

În lumea tenisului, petrecea jucătorilor de la Indian Wells are un parfum special. Jucătorii sunt aduşi la sala de recepţie la bordul unor maşini de epocă, hainele sunt dintre cele mai elegante, iar atmosfera este una specială.

Pentru că este una din puţinele competiţii la care turneul feminin se desfăşoară în paralel cu cel masculin, jucătorii şi jucătoarele de top pot petrece împreună câteva ore.

Românca şi prietena ei, Ana Ivanovic (dreapta), au fost nedespărţite toată seara

simeon stalpnicul png

Anul acesta, printre vedetele aşteptate pe covorul roşu s-a numărat şi Sorana Cîrstea. Îmbrăcată într-o rochiţă albă, elegantă, aceasta a sosit împreună cu cea mai bună prietenă a ei din circuitul mondial, Ana Ivanovic.

simeon stalpnicul png

Cele două au stat aproape toată seara împreună, timp în care au dansat sau au socializat cu ceilalţi participanţi. Printre aceştia: Novak Djokovic, Andy Murray sau Rafael Nadal, cu acesta din urmă Sorana şi Ana discutând minute bune.

Vineri noapte - sâmbătă dimineaţă în România - Sorana urma să joace în turul secund la Indian Wells unul din cele mai dificile meciuri ale sezonului: contra polonezei Agnieszka Radwanska, a cincea jucătoare a lumii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net