Spania a câştigat "Salatiera de Argint"! Nadal l-a răpus pe Del Potro

Ultima actualizare:

Meciul cu numărul 4 al finalei Cupei Davis a fost pe cât de spectaculos, pe atât de palpitant. Spre surprinderea miilor de spectatori prezenţi, Rafael Nadal a avut un debut ezitant de meci, cedând primul set cu un incredibil 1-6. Liderul echipei iberice a revenit însă, impunându-se cu 6-4 şi 6-1 în următoarele două acte.

Se părea că meciul este încheiat. Mai cu seamă că Nadal a avut 2-0 în setul 4. N-a fost aşa! Juan Martin Del Potro a reuşit câteva lovituri senzaţionale, conducând cu 5-3. Disputa a devenit şi mai tensionată, iar argentinianul a greşit la 30-15, permiţându-i rivalului său să facă break. "Pumele" au fost avertizate, iar suporterii sud-americani au reacţionat într-un mod la fel de pătimaş. Nadal a reuşit să câştige următoarele două ghemuri, conducând cu 6-5 şi având serviciul. Del Potro a avut forţa să egaleze, însă tie-break-ul a fost dominat de spaniol: 7-0!

Spania reuşeşte astfel să câştige pentru a 5-a oară Cupa Davis, precedentele ei reuşite datând din 2000, 2004, 2008 şi 2009 - ibericii au mai disputat finalele din 1965, 1967 şi 2003. Argentina a ratat pentru a patra ocazia de a câştiga în premieră "Salatiera de Argint".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
marcel ciolacu si gabriela firea. foto mediafax
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net