Sportul și arta și-au dat din nou mâna la Casa Olimpică

Ultima actualizare:
Simona Amânar și Laura Badea, două mari campioane ale sportului românesc
Simona Amânar și Laura Badea, două mari campioane ale sportului românesc

Cu mai puțin de nouă luni înaintea startului Jocurilor Olimpice, sportivii români au primit un imbold special în pregătire din partea celor mai mici suporteri. Peste 700 de copii s-au întrecut în cea de-a XXVII-a ediție a concursului național de arte plastice „Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor”.

Organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român prin Academia Olimpică Română, concursul și-a desemnat laureații într-o gală organizată la Casa Olimpică. Vernisajul expoziției deschise la etajul II al Muzeului Sportului a demonstrat că avem adevărați campioni încă de la vârste fragede și în fața șevaletului și că atunci când sportul și arta își dau mâna rezultă ceva extraordinar.

”În momentul în care vorbim de performanță, sportul și arta ajung la un moment dat să se întrepătrundă, pentru că rezultatele bune, fantastice, sunt făcute cu artă în acel domeniu. Le spuneam elevilor mei tot timpul: faceți artă din ceea ce faceți și veți avea rezultate fantastice” – Mihai Covaliu, președinte Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Director al Academiei Olimpice Române în perioada 2005 - 2017, Laura Badea Cârlescu, campioană olimpică la scrimă în 1996, a văzut cum valoarea acestui concurs de arte plastice a crescut de la an la an.

”Sunt foarte multe lucrări frumoase pe care le-am văzut azi. Sarcina juriului de a alege premiile a fost foarte dificilă. Am fost directorul Academiei și am participat la realizarea multor gale din 2005 până în 2017. De la an la an lucrările sunt mult mai bune, mult mai valoroase, copiii sunt foarte bine pregătiți, dovadă că profesorii lucrează foarte bine la Academie” – Laura Badea Cârlescu, campioană olimpică scrimă 1996, fost director al Academiei Olimpice Române în perioada 2005-2017.


    Simona Amânar și Laura Badea, două mari campioane ale sportului românesc
Simona Amânar și Laura Badea, două mari campioane ale sportului românesc

Reprezentanta unui sport în care arta este o componentă esențială a performanței, gimnastica, Simona Amânar, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană, a supervizat concursul din postura de director al Academiei Olimpice Române. Ea a fost impresionată de ceea ce a văzut și spune că s-a observat o schimbare de optică la cei mici.

”Toate desenele au fost foarte frumoase. Dacă înainte desenele copiilor erau cu reclame din fast food-uri sau alte lucruri, acum copiii i-au reprezentat pe sportivii din toate sporturile. Am fost impresionată de absolut toate picturile, au fost undeva la 700, dar cele mai bune au fost premiate și răsplătite pentru munca lor” – Simona Amânar, campioană olimpică gimnastică 1996 și 2000, director al Academiei Olimpice Române.

La faza finală a concursului national de arte plastice ”Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” au fost promovate peste 700 de lucrări provenite de la 136 unități de învățământ din Municipiul București și alte 22 de județe ale țării. Ele au fost înscrise pe trei categorii de varsta: 6-10, 11-14 si 15-18 ani. Din cele 100 de lucrări expuse, 45 au fost premiate. Laureații au primit diplome, albume de artă si materiale de pictură.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net