”Stejarii” au dat milităria jos din pod

Ultima actualizare:
RUGBY ”Stejarii” s-au antrenat la munte pentru Cupa Mondială * Foto: Marian Burlacu
RUGBY ”Stejarii” s-au antrenat la munte pentru Cupa Mondială * Foto: Marian Burlacu

”Stejarii” s-au antrenat în stil comando și fizic, 14 zile, în munți, la Predeal și Poiana Brașov. Ei au liber până luni, când vor pleca la Constanța pentru a doua jumătate a stagiului de pregătire dinaintea Cupei Mondiale. Pe 20 august vor juca în Ucraina, restanță din Cupa Europeană a Națiunilor.

O lună a mai rămas până când naționala de rugby va pleca în Noua Zeelandă, unde va participa la a șaptea ediție a Cupei Mondiale, iar ”stejarii„ au încheiat ieri (n.a. – vineri), prima jumătate a stagiului de pregătire final. Două săptămâni au petrecut ei în munții Carpați, în primele șapte zile efectuând exerciții în stil comando – marșuri pe jos și pe biciclete, curse de bărci pe ape repezi, tiroliană și cățărări în copaci – lângă Predeal, iar în următoarele punând accent pe antrenamentele cu caracter fizic în Poiana Brașov. ”Niciodată naționala nu s-a pregătit atât de bine înainte de Cupa Mondială. Cu toate că programul a fost intens, am simțit la colegii mei dorința de a face, de a răspunde bine la comenzi”, a declarat linia a doua Cristi Petre (Saint-Etienne), cel care a preluat banderola de căpitan de la Sorin Socol încă de la partida din Georgia, din martie trecut.

RUGBY ”Stejarii” s-au antrenat la munte pentru Cupa Mondială * Foto: Marian Burlacu
RUGBY ”Stejarii” s-au antrenat la munte pentru Cupa Mondială * Foto: Marian Burlacu

Aflat la prima participare la Rugby World Cup din postura de antrenor – la alte patru ediții, 1995, 1999, 2003 și 2007, a făcut-o ca jucător -, Romeo Gontineac este mulțumit, în primul rând, de faptul că tot lotul de jucători este valid. ”Există două cazuri de rugbyști care au probleme medicale, însă nu este nimic grav. Pregătirea a decurs bine, iar noi am lucrat până acum mult pe partea fizică. Săptămâna viitoare ne vom deplasa la Constanța, unde vom începe să ne antrenăm și cu mingea. Vor fi și ședințe pe plajă, dar și pe stadion. Am luat în calcul și varianta caniculei. Am vorbit cu Radu Voina, antrenorul naționalei feminine de handbal, care a avut stagiu acolo, cu Oltchim. În caz că va fi foarte cald, vom face un antrenament în zori și altul seara”.

Meci cu Ucraina în 20 august

La mare, ”stejarii” vor rămâne tot două săptămâni, stagiul de acolo fiind împărțit în două părți, prima la Constanța, iar următoarea la Neptun. Apoi, în 20 august, naționala va disputa meciul cu Ucraina, la Lvov, restanță din ediția 2011-2012 a Cupei Europene a Națiunilor (acesta nu s-a disputat astă-primăvară din cauza vremii nefavorabile). ”După acest joc intenționăm să mai facem unul. Inițial, trebuia să jucăm cu Portugalia, la București, în 26 august, însă lusitanii au decis să-l contramandeze. Am discutat cu o echipă de club din Franța, iar luni vom avea un răspuns clar (n.a. – este vorba despre Perigueux, care a promovat în Pro D2, liga secundă din Hexagon). Ne-am fi dorit să avem mai multe teste, însă noi nu ne putem compara cu națiunile majore. Pe de altă parte, astfel de partide sunt și foarte periculoase, existând riscul accidentării unor jucători”, a explicat situația Romeo Gontineac.


    RUGBY ”Stejarii” s-au antrenat la munte pentru Cupa Mondială * Foto: Marian Burlacu
RUGBY ”Stejarii” s-au antrenat la munte pentru Cupa Mondială * Foto: Marian Burlacu

Componenții naționalei de rugby au liber până luni, la ora 10.00, când vor pleca la Constanța pentru a doua parte a stagiului de pregătire.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net