Țara Galilor, Grand Slam după 7 ani în Turneul Celor 6 Națiuni

Ultima actualizare:

    Tara Galilor a castigat toate meciurile din editia 2019 a Turneului celor 6 Natiuni la rugbyFOTO: Guliver/ Gettyimages
Tara Galilor a castigat toate meciurile din editia 2019 a Turneului celor 6 Natiuni la rugbyFOTO: Guliver/ Gettyimages

Cel mai important turneu anual de rugby din lume, ”Turneul Celor 6 Națiuni”, are o nouă campioană. Țara Galilor a cucerit titlul după o pauză de 6 ani, reușind și Marele Șlem, adică terminând competiția doar cu victorii.

În ultima etapă, galezii au întâlnit Irlanda, la Cardiff, într-un meci care s-a jucat cu trofeul pe masă la propriu. Încurajați de 75.000 de spectatori, galezii au învins cu scorul de 25-7 (16-0) Irlanda, una dintre cele mai în formă echipe din lume, terminând turneul fără înfrângere și ajungând la al 14-lea meci câștigat consecutiv. Ceea ce, în perspectiva Cupei Mondiale care va avea loc la toamnă, este extrem de încurajator. Festivitatea de premiere, efectuată chiar pe teren, a adus o ”explozie” de bucurie atât în teren cât și în tribune, oameni în toată firea plângând în momentul decernării trofeului. Pentru galezi, acesta a fost al 12-lea Mare Șlem reușit în istorie și primul după o pauză de 7 ani.

Turneul s-a încheiat cu un meci care va rămâne mult timp. La Londra, Anglia și Scoția au terminat la egalitate, 38-38, după ce oaspeții au reșit cea mai mare revenire din istoria competiției. Englezii conduceau cu 31-0 în minutul 30, dar s-au trezit conduși cu 38-31 în minutul 75. Gazdele au egalat abia în prelungiri, printr-un eseu transformat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net