Verdictul anchetatorilor. Ce a făcut Schumacher înainte de teribilul accident

Ultima actualizare:

    Schumacher  mergea la schi  în fiecare iarnă
Schumacher mergea la schi în fiecare iarnă

Procurorii care se ocupă de cazul fostului campion de Formula 1 au anunţat că accidentul de schi nu a fost cauzat de o încălcare a normelor de siguranţă.

"Nu a fost constatată nicio încălcare a normelor. Accidentul s-a produs în zona din afara pârtiei", a spus procurorul Quincy, scutindu-i astfel de orice vină pe cei care administrează staţiunea Meribel, acolo unde s-a produs accidentul din data de 29 decembrie. "Semnalizarea, iluminatul, marcajele şi informaţiile oferite cu privire la limitele acestei pârtii erau conforme normelor franceze în vigoare", a spus acesta.

Procurorul a precizat că procedura de anchetă deschisă la 29 decembrie, cu privire la cauzele şi circumstanţele accidentului, a fost clasată la 12 februarie, dar familia lui Schumacher poate să deschidă, dacă va dori, un proces civil.

Joi, familia fostului pilot de Formula 1 a declarat că în continuare crede cu tărie în vindecarea campionului aflat în prezent în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net