Veste bună pentru Halep? Şarapova, aproape să fie descalificată de la Wimbledon

Ultima actualizare:

    Maria Sharapova e o mare mâncătoare a dulciurilor care îi poartă numele
Maria Sharapova e o mare mâncătoare a dulciurilor care îi poartă numele

Maria Şarapova este unul dintre numele care vinde cel mai mult în tenisul feminin. Pe rusoaică se bat branduri mari care vor să-şi asocieze imaginea cu ea, iar campioana de la Roland Garros a profitat de această situaţie.

La începutul anului trecut, Şarapova şi-a lansat o companie de dulciuri numită Sugarpova, pe care le promovează peste tot unde joacă. A făcut asta şi la Londra, la turneul de la Wimbledon, dar conservatorii englezi n-au apreciat gestul. Aceştia au sărit ca arşi spunând că nu este normal ca un sportiv să facă reclamă la ceva ce este nociv pentru sănătate şi duce la obezitate şi unii au cerut chiar descalificarea sportivei ca pedeapsă.

"Folosirea hainelor sportivilor pentru a promova ţigările a fost interzisă în urmă cu aproape 30 de ani, iar acum este momentul să distrugem sprijinul jucătorilor pentru mâncarea nesănătoasă. Mi-ar plăcea să văd o suspendare pentru personalităţile sportive implicate într-o astfel de activitate. Ele au un impact uriaş în viata copiilor şi riscăm ca aceştia să devină obezi", a spus profesorul Tom Sanders, nutriţionist la King's College din Londra.

Şi în România a fost de curând un astfel de scandal în centrul căruia s-a aflat marea noastră gimnastă, Nadica Comăneci. Aceasta a fost taxată dur pentru că făcea reclamă la un brand de margarină, aliment considerat de medici foarte periculos.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net