Ajuns la 39 de ani, pugilistul român Viorel Simion are diseară o ultimă șansă de a cuceri o centură importantă în boxul mondial. Meciul va fi transmis în direct de TVR 1.


Viorel Simion revine în ring după 18 luni de pauză cu un meci mare: va lupta împotriva ucraineanului Denis Berincik, în Palatul de Gheață de la Brovari (lângă Kiev), într-un meci care are ca miză centura de campion WBO International la categoria uşoară. Meciul începe la ora 21.30 și va fi transmis în direct la TVR 1.

”Am un meci important şi destul de greu, dar am muncit mult pentru asta. Urc două categorii peste ceea ce făceam eu, dar îmi convine, mă simt OK. Sper să şi fac o figură bună, să bat şi să vin cu centura acasă. L-am văzut pe ucrainean, tehnic nu cred că mă depăşeşte, sigur nu mă depăşeşte, dar ca forţă, da. Pentru că el vine de la 63,5 kg şi contează câteva grame în plus, dar câteva kilograme... şi deşi meciul este la el acasă, sunt obişnuit, aşa cum am făcut meciuri frumoase şi în afară sper şi acesta să fie unul foarte frumos”, a declarat Viorel Simion înaintea meciului.

Medaliat cu bronz, ca amator, la Europene şi Mondiale, participant la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, românul a deţinut la profesionişti titlul IBF International la categoria pană şi a suferit doar trei înfrângeri din 25 de meciuri. Dacă va învinge, Simon ar întra în Top 5 din categorie și ar putea fi challenger la centura de campion mondial WBO.

 
 
Loading...
Citeste tot despre: